Cercati duhurile CANTAREA ORTODOXA VS CANTAREA SECTARA

Donatie

Mănăstirea Parepa a fost înfiinţată prin ordin patriarhal la data de 3 martie 2003, cu dorinţa de a întemeia un Sfânt Aşezământ menit să dea viaţă monumentalei Biserici a cărei construcţie a fost începută încă din anul 1941.
În timp şi cu multă trudă s-a reuşit zidirea Bisericii mari, a unui paraclis pt. iarnă şi a unui arhondaric şi montarea iconostasului în Biserică.Intenţionăm să pictăm atât catapeteasma - adevărată bijuterie,sculptată în lemn de stejar - cât şi Biserica mare,să mobilăm biserica,să construim un corp de chilii adecvat pt. obştea maicilor şi preotul slujitor şi să terminăm de construit zidul împrejmuitor, dar fondurile mănăstirii sunt insuficiente chiar pt. a începe aceste lucrări de maximă urgenţă. De aceea, ajutorul dvs. ne este de un real folos.Numarul nostru de cont este RO90RNCB0205044866600001 - BCR Ploieşti, cod fiscal 15355109, iar adresa : Mănăstirea "Sfânta Treime" Sat Parepa-Ruşani, Comuna Colceag, Jud. Prahova.
Telefon/Fax : 0244/447086
Mobil : 0724291475

Despre rugaciune

Rugăciunea sufletului si a trupului.
Sfântul Ioan Scărarul ne spune că: „Rugăciunea, după calitatea ei, este petrecerea si unirea mistică a omului cu Dumnezeu. Iar după lucrare, este hrana sufletului, întărirea duhovnicească a inimii, împăcarea cu Dumnezeu, maica si fiica lacrimilor duhovnicesti, podul care ne trece peste ispite, focul care arde si alungă pe diavoli, lucrarea îngerească, luminarea mintii, curătirea inimii, alungarea întristării si a deznădejdii, îmblânzirea mâniei, oglinda sporirii duhovnicesti, descoperirea asezării sufletesti, prevestitoarea răsplătirii viitoare, semnul slavei ceresti, vorbirea mintii cu Dumnezeu, rodul bucuriilor duhovnicesti, urcusul mintii către Dumnezeu, întrebuintarea cea mai bună si mai curată a mintii noastre, maica tuturor virtutilor crestinesti”.
Trebuie stiut faptul că si trupul nostru trebuie să participe la lucrarea rugăciunii. Pentru că si trupul trebuie să primească har. El trebuie să lupte. Ba mai mult, se ajunge la starea de a primi har, prin nevointă, suferintă si muncă binecuvântată. La „Rugăciunea lui Iisus” nu este de ajuns ca să rostesti rugăciunea cu mintea, pentru a primi har, ci si trupul trebuie să colaboreze. Căci omul are suflet si trup, iar trupul trebuie si el să fie mântuit.
Ascultând, deci, ceea ce spun Sfintii Părinti, putem zice că cei care refuză mijloacele rugăciunii, refuză esenta rugăciunii însăsi.
Toate acestea însă, trebuie făcute cu binecuvântarea părintelui nostru duhovnicesc, pentru ca diavolul să nu ne poată însela. Lupta „Rugăciunii lui Iisus” este grea, pentru că diavolul porneste război împotriva noastră, atacându-ne după cresterea noastră duhovnicească, cu toate vicleniile sale.
Treptele rugăciunii
Rugăciunea are mai multe trepte:
1) - Rugăciunea orală este cea dintâi treaptă a rugăciunii. Când ne rugăm cu limba, cu gura si cu buzele, suntem în treapta cea mai de jos a rugăciunii. Despre acest fel de rugăciune, Duhul Sfânt ne zice: „Cu glasul meu către Domnul am strigat (Psalm 141,1) si aduceti Domnului roada buzelor voastre” (Romani 10, 13; 8, 15). Dacă am fi multumiti să rămânem numai în această treaptă a rugăciunii, atunci avem pomenirea lui Dumnezeu numai în gura si pe limba noastră, iar cu mintea si cu inima ne aflăm departe de El (Isaia 29, 13). Totusi, si acest fel de rugăciune este necesar, pentru că astfel începem a ne învăta să ne rugăm. Acest fel de rugăciune, pe care Sfintii Părinti o numesc „plugăria sufletului”, este slavoslovie si rugăciune către Dumnezeu, care se face prin cântarea de psalmi de tropare, de canoane sau alte rugăciuni care se află în Ceaslov, Acatistier si alte cărti de slujbă.
Sufletul omenesc are două părti dominatoare – mintea si inima. Mintea izvorăste permanent gânduri (Creierul uman este unealta ratiunii), iar inima este unealta sentimentelor si a simtirilor.
2) - A doua treaptă a rugăciunii este Rugăciunea mintii. În această treaptă a rugăciunii spunem rugăciunea cu mintea si întreaga noastră atentie este concentrată la cuvintele rugăciunii, dar în minte. Când mintea oboseste, o lăsăm să se odihnească si începem din nou să rostim rugăciunea cu buzele. După ce mintea s-a odihnit, reîncepem rugăciunea, concentrându-ne din nou toată atentia înlăuntrul mintii. Sfântul Nil ne sfătuieste: „Aminteste-ti întotdeauna de Dumnezeu si mintea îti va deveni Rai”.
3) - A treia treaptă a rugăciunii este Rugăciunea inimii. În această treaptă a rugăciunii, „Rugăciunea lui Iisus” coboară în inimă, mintea si inima fiind acum unite. Atentia este acum adunată în inimă si este cufundată din nou în cuvintele „Rugăciunii lui Iisus”, dar mai înainte de toate, înlăuntrul numelui lui Iisus, care are o adâncime nepercepută.
Rugăciunea pe care o zicem cu gura si o întelegem cu mintea si o simtim cu inima, devine sferică (ciclică) în miscarea sufletului nostru. Aceasta este rugăciunea inimii.
4) - A patra treaptă a rugăciunii este Rugăciunea de sine miscătoare. Când se întăreste în inimă, rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-mă pe mine păcătosul”, de la o vreme inima se roagă fără a mai zice cuvintele rugăciunii. În timp ce atletul rugăciunii mănâncă, lucrează, vorbeste sau doarme, inima se roagă. Este ceea ce se spune în Cântarea Cântărilor (15, 2) „Eu dorm, dar inima-mi veghează”.
Cel aflat în această treaptă a rugăciunii ajunge la ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Neîncetat vă rugati” (Tesaloniceni 5, 17) Crestinul care a ajuns la rugăciunea de sine miscătoare, oriunde ar fi si orice ar face, inima lui se roagă neîncetat. Rugăciunea, când ajunge să fie de sine miscătoare, toată viata omului este o rugăciune.
Când vorbeste cu oamenii, are în taină o altă gură de foc a Duhului Sfânt din inima lui. Cu această gură el vorbeste cu Dumnezeu Aceasta este gura Duhului Sfânt, după cum o numeste Sfântul Vasile cel Mare. Un astfel de om, care a ajuns la rugăciunea de sine miscătoare, orice ar face el, inima lui se roagă. Pentru că Duhul Sfânt, când se va sălăslui în om, nu încetează din rugăciune: „Însusi Duhul se roagă pentru noi, cu suspine negrăite” (Romani 7, 28).
Petrecerea celor curati este rugăciunea neîncetată, fiindcă gândurile lor, întotdeauna sunt miscări dumnezeiesti.
5) - A cincea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea cea văzătoare. Cel care are această rugăciune ajunge să fie înalt văzător de Dumnezeu. Cu mintea lui, el poate să vadă gândurile oamenilor, duhurile rele si îngerii.
6) - A sasea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea în extaz sau în uimire. În timpul acestei rugăciuni, omul se răpeste cu mintea la Cer. Fata lui se face ca soarele si mâinile lui si degetele lui ca făcliile de foc si nu se mai află pe pământ cu mintea, ci în Cer.
7) - A saptea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea cea duhovnicească. Dumnezeiestii Părinti numesc această rugăciune vedere duhovnicească si Împărătie a cerului.
Rugăciunea duhovnicească este mai presus de hotarele rugăciunii Ea este o fire cu Dumnezeu. Despre această rugăciune spune Sfântul Apostol Pavel: „Stiu un om oarecare care acum paisprezece ani s-a răpit până la al treilea Cer si a auzit cuvinte care nu este cu putintă omului a le grăi. În trup sau în afară de trup, nu stiu. Dumnezeu stie”. În această treaptă a rugăciunii, mintea omului nu mai lucrează după a sa putere, ci este luată de puterea Duhului Sfânt si dusă în slăvile ceresti si nu mai poate cugeta ce vrea ea. Atunci mintea omului este dusă la descoperiri mari în Cer sau în Iad, unde vrea Duhul Sfânt să o ducă. Astfel, omul ajunge la mari descoperiri dumnezeiesti. Si când revine iar la starea lui cea dintâi, nu mai stie dacă a fost în trup sau în afară de trup, ca Sfântul Apostol Pavel. Aceasta este cea mai înaltă rugăciune, despre care spune dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul că de abia se învredniceste unul din neam în neam.
Un rugător desăvârsit trece prin toate aceste trepte de rugăciune, cu darul lui Dumnezeu. Dar a urca omul singur pe aceste trepte, nu este în puterea lui. A omului este numai vointa. Să voiască să se roage lui Dumnezeu cum poate, iar a se învrednici de o înaltă lucrare dumnezeiască depinde de darul lui Dumnezeu (Ne vorbeste părintele Cleopa, vol.I. 1995).

RUGACIUNEA INIMII

RUGACIUNEA INIMII
Parintele schimonah Agapie de la Valaam

Zice-se in Evanghelii: "Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Matei 16:24). Cand ne rugam, mai intai trebuie sa renuntam la vointa noastra si la ideile noastre, apoi sa ne luam crucea, care este munca trupului si a sufletului, de neocolit intr-o astfel de cautare. Lasandu-ne cu totul in grija neadormita a Domnului, trebuie sa induram, cu umilinta si cu smerenie, sudoarea si munca, de dragul rasplatei celei adevarate pe care Dumnezeu o va da celui ravnitor cand va veni timpul potrivit. Atunci, Dumnezeu, daruindu-ne mila Sa, va opri ratacirile mintii noastre si o va aseza - laolalta cu amintirea Sa - neclintit in inima. Cand aceasta asezare a mintii in inima a devenit ceva firesc si statornic, s-a petrecut ceea ce Parintii numesc "unirea mintii si inimii". In aceasta stare, mintea nu isi mai doreste sa stea in afara inimii. Dimpotriva, daca imprejurari din afara sau unele discutii lungi tin mintea departe de atentia ei catre inima, ea cunoaste o dorire de neimpotrivit de a se intoarce in launtru, o nevoie si o sete duhovniceasca: singura ei dorinta este sa lucreze inca o data cu mai multa ravna spre zidirea casei ei launtrice.

Cand aceasta oranduiala launtrica s-a stabilit, totul din om trece din capul lui la inima. Atunci un fel de lumina launtrica lumineaza tot ce este intr-insul, si tot ce face, zice sau gandeste, este facut cu toata constienta si atentia. Este capabil sa deosebeasca clar natura gandurilor, intentiilor si dorintelor ce vin la el; de buna voie isi supune mintea, inima si voia catre Hristos, indeplinind degraba fiecare porunca a lui Dumnezeu si a Parintilor. De se va indeparta de la ele in orice fel, isi va ispasi vina cu inima cazuta intru pocainta si parere de rau, inchinandu-se cu smerenie in fata lui Dumnezeu, plin de tristete adevarata, implorand si asteptand cu incredere ajutor de sus intru slabiciunea sa. Si Dumnezeu, vazand aceasta smerenie, nu il va lipsi pe rugator de mila Sa.

Rugaciunea mintii in inima vine repede la unii oameni, in timp ce pentru altii procesul este indelungat. Astfel, din trei oameni pe care ii cunosc, la unul a venit imediat ce i s-a spus despre ea; la altul a venit dupa vremea a sase luni; la un al treilea, dupa zece luni, in timp ce in cazul unui mare staret a venit numai dupa doi ani. De ce se petrece asa, singur Dumnezeu stie.

Sa mai stii ca inainte ca patimile sa fie curatite, rugaciunea este de un fel, iar dupa ce inima a fost curatita de patimi, e de un alt fel. Primul fel ajuta la curatirea inimii de patimi, in timp ce al doilea este un semn duhovnicesc al fericirii viitoare. Aceasta este ceea ce trebuie sa faci: cand poti simti ca mintea chiar iti intra in inima, da putere deplina unei asemenea rugaciuni, alungand tot ce o impiedica; si atat timp cat continua lucratoare in tine, nu face altceva. Dar cand nu te simti asa de purtat, savarseste rugaciunea gurii, cu metanii, straduindu-te in toate felurile posibile sa iti tii atentia in inima, inaintea fetei Domnului. Acest fel de rugaciune iti va ajuta si inima sa dobandeasca caldura.

Privegheaza si fii treaz, mai ales in timpul rugaciunii mintii si inimii. Nimeni nu e mai placut lui Dumnezeu, decat cel ce practica cu dreptate rugaciunea mintii si a inimii. Cand cele inconjuratoare fac rugaciunea dificila, sau cand nu ai timp sa te rogi, in astfel de momente, cu orice te-ai ocupa, incearca sa pastrezi duhul rugaciunii in tine prin orice mijloace, aducandu-ti aminte de Dumnezeu si straduindu-te in orice fel sa Il vezi in fata ta cu ochii mintii, cu frica si cu dragoste. Simtind prezenta Sa in fata ta, abandoneaza-te atotputerniciei Sale, atot-vazatoare si atot-stiitoare, intr-o supunere credincioasa, infatisandu-ti toate lucrarile in fata Sa, astfel incat in fiecare lucrare, vorba sau cuget, sa iti reamintesti de Dumnezeu si de voia Sa cea sfanta. Acesta, pe scurt, este duhul rugaciunii. Oricine are dragoste de rugaciune trebuie, fara cadere, sa aiba acest duh, si, pe cat se poate, trebuie sa-si supuna intelegerea sa intelegerii lui Dumnezeu, prin atentia neintrerupta asupra inimii, ascultand cu smerenie si respect poruncile lui Dumnezeu. In acelasi fel, trebuie sa isi supuna dorintele sale voii lui Dumnezeu, si sa se predea pe deplin planurilor proniei lui Dumnezeu.

In toate felurile cu putinta, trebuie sa ne impotrivim duhului voiei proprii si imboldului de a ne scutura de toate constrangerile. E un duh ce ne sopteste: Aceasta e peste puterea mea, caci nu am timp, e inca prea devreme pentru mine sa intreprind aceasta, ar trebui sa mai astept, indatoririle mele monahicesti ma impiedica - si o multime de alte scuze de acelasi fel. Cel ce asculta de acest duh nu va dobandi nicicand obisnuinta rugaciunii. Strans legat de acest duh este cel al indreptatirii de sine: atunci cand am fost purtati in savarsirea raului de catre duhul voirii dupa placul nostru, si suntem preveniti de constiinta, acest al doilea duh vine si lucreaza asupra noastra. Intr-un astfel de caz, duhul indreptatirii de sine foloseste tot soiul de viclesuguri, pentru a ne insela constiinta si a ne infatisa greseala ca fiind dreapta. Fie ca Dumnezeu sa te ocroteasca de aceste duhuri rele.

Din „Arta rugaciunii – o antologie ortodoxa”, de egumenul Hariton al Valaam-ului

Ortho Logia
Rugaciunea Inimii
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine, pacatosul."
Aceasta rugaciune, cunoscuta în Ortodoxie ca rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Iisus este unul din cele mai importante mijloacele de a ne curati inimile si de a ne apropia de Dumnezeu. Ea cuprinde în sine o întreaga teologie si ne aseaza într-o relatie corecta cu Dumnezeu. Când spunem …
"Doamne…" înseamna ca-L recunoastem pe Isus Hristos ca Împarat al universului si Stapân al nostru.
"Iisuse… " înseamna ca recunoastem ca Dumnezeu Întrupat, ca Unul care a luat natura noastra omeneasca pentru a ne da o natura Dumnezeiasca.
"Hristoase…" înseamna ca-L recunoastem ca Mântuitor, ca Unsul, Mesia care a venit în lume ca sa ne scape din starea de pacat si dusmanie cu Dumnezeu.
"Fiul lui Dumnezeu…" înseamna ca recunoastem Dumnezeirea Lui si relatia Lui cu Dumnezeu Tatal.
"ai mila de mine…" înseamna ca ne apropiem de El cu umilinta, apelând nu la drepturile noastre ci la îndurarea lui. Ne apropiem de El cu teama, dar si cu speranta, pentru ca El este un Dumnezeu îndurator si iubitor de oameni.
"pacatosul…" este recunoastere starii noastre de pacat, este atitudinea de pocainta si umilinta, recunoasterea ca nu ne apropiem de El prin meritele noastre, ci ca avem disperata nevoie de ajutor.
Sfintii ne recomanda sa avem întotdeauna aceasta rugaciune în strafundul inimii noastre, si sa o aducem adesea la suprafata prin rostirea ei cât mai frecventa. Dar în acelasi timp, cuvintele ei nu trebuie rostite în mod mecanic, ci cu o participare a întregii noastre fiinte. Astfel rugaciunea nu mai este "o activitate" exterioara, ci noi însine devenim rugaciune. Sf. Teofan Zavorâtul ne spune ca în adevarata rugaciune mintea se coboara în inima, în loc sa hoinareasca aiurea.
Pentru a ne feri de greseala de a crede ca aceasta rugaciune ar fi o formula magica, sfintii ne învata ca putem folosi diferite variante ale acestei rugaciuni, cât si alte rugaciuni asemanatoare care ne ajuta sa ne curatim si sa ne apropiem de Dumnezeu. Putem spune "Doamne Iisuse ai mila de mine", sau "Ai mila de mine, pacatosul." Puterea nu este în cuvintele noastre ci în Numele Lui. Concentrarea nu trebuie sa fie la corectitudinea cuvintelor, ci la starea inimii noastre înaintea Lui. Daca inima nu participa, actul fizic al rugaciunii este cu totul inutil.
Sf. Ignatiu din Antiohia
Când l-au luat ca sa fie sfâsiat de fiare salbatice si el avea neîncetat pe buze numele lui Iisus, pagânii l-au întrebat de ce rosteste într-una acest nume. Sfântul a raspuns ca are numele lui Iisus Hristos scris în inima si ca marturiseste cu gura ceea ce este întotdeauna în inima lui.
Sf. Grigore Sinaitul
Darul pe care l-am primit de la Iisus Hristos în sfântul botez nu este nimicit, ci doar ascuns ca o comoara în pamânt. Bunul simt si recunostinta ne cer sa dezgropam cu grija aceasta comoara si sa o aducem la lumina. Aceasta se poate face în doua feluri. Darul botezului este mai întâi aratat prin împlinirea întocmai a poruncilor; cu cât le urmam mai mult, cu atât darul straluceste peste noi cu mai multa splendoare. În al doilea rând, vine la lumina si este aratat prin neîntrerupta invocare a lui Iisus Hristos, sau prin continua aducere aminte a lui Dumnezeu, ceea ce este acelasi lucru. Prima metoda este puternica, dar a doua si mai mult, pâna acolo încât chiar împlinirea poruncilor este întarita prin rugaciune.
Printesa Ileana a României
Rugaciunea a fost întotdeauna de o importanta reala pentru mine si nu am parasit niciodata obiceiul format în copilarie a rugaciunilor de dimineata si seara; dar în practicarea rugaciunii lui Iisus sunt doar o începatoare. As dori, totusi, sa vorbesc despre ea pentru ca, chiar daca am atins doar marginea vesmântului ceresc, bucuria pe care am primit-o a fost atât de mare încât doresc sa o împartasesc cu altii.
Filoteus Sinaitul
Aducându-ti aminte de Iisus Hristos, aduna-ti mintea cere rataceste prin strainatati.
Henri Nouwen
Rugaciunea continua în mine chiar si atunci când vorbesc cu altii sau fac o munca manuala. Rugaciunea a devenit prezenta activa a Duhului Sfânt care ma pazeste prin viata. Vedem astfel cum prin rugaciunea lui Iisus în inima, întreaga zi devine o rugaciune neîncetata.
Sf. Teofan Zavorâtul
Fa-ti obiceiul de a rosti aceste cuvinte având mintea în inima, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine." Si aceasta rugaciune, dupa ce ai învatat sa o folosesti cum trebuie, sau mai bine zis când se întipareste în inima ta, te va duce la scopul pe care-l doresti: Îti va uni mintea cu inima, îti va linisti framântarea gândurilor si îti va da puterea de a stapâni miscarile sufletului tau.
Gabriela Winckler
În Rasaritul crestin, rugaciunea lui Iisus este rugaciunea celui care asemenea fiului risipitor, se întoarce acasa.
Episcopul Iustin
Fiecare crestin trebuie sa fie unit cu Domnul în inima, si calea cea mai buna catre aceasta unire este tocmai rugaciunea lui Iisus.
Sf. Hesychius
Dupa ce ne-am curatat si unit mintile prin rugaciunea lui Iisus, gândurile noastre înoata ca niste delfini într-o mare linistita.
Sf. Grigore de Nissa
Numele lui Dumnezeu nu îl cunoastem, ci ne miram înaintea lui.
Din "Pelerinul Rus"
Când m-am rugat în inima, totul mi-a parut încântator si frumos. Copacii, iarba, pasarile, aerul si lumina pareau a-mi spune ca exista de dragul omului, ca marturisesc dragostea lui Dumnezeu pentru om, ca toate se roaga si-I cânta Lui lauda.
Din "Pelerinul Rus"
Am început din nou sa umblu prin lume. Dar de acum nu mai mergem singur, plin de griji. Chemarea Numelui lui Iisus îmi dadea bucurie pe cale. Toti erau buni cu mine. Daca cineva ma loveste, nu am decât sa spun, "Ce dulce este rugaciunea lui Iisus!" si durerea si mânia dispar si le uit în întregime.
Arhimandritul Hierotheos Vlachos
Sf. Pavel scrie, "… nimeni nu poate spune, Iisus este Domn, decât prin Duhul Sfânt" (1 Cor. 12:3). Când cineva se roaga rugaciunea lui Iisus, Duhul Sfânt se coboara peste el ca norul peste muntele Tabor.
Avva Filimon
Striga catre El cu pasiune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine pacatosul." Fa-o neîncetat, în biserica si acasa, în calatorie, la lucru, la masa si în pat: cu alte cuvinte, de când deschizi ochii pâna când îi închizi. Este ca si cum ai tine un obiect în soare, caci te tii pe tine însuti înaintea fetei Domnului, care este soarele lumii spirituale.

Comparatie intre Ortodoxie si filosofiile orientale

1. fondul doctrinal:
teologie creştină - antropologie
2. originea istorică, dogmatică şi mistică:
prin revelaţie dumnezeiască - compoziţie omenească (mituri, legende atemporale)
3. ţinta credinţei:
unirea iubitoare cu Dumnezeu prin Hristos – dizolvarea persoanei umane în neant (nirvana = vid)
4. subiectul credinţei:
Dumnezeu Unul în fiinţă şi întreit în Persoane (monoteism personalist) – divinitate cosmică impersonală (panteism)
5. creaţia:
actul real al manifestării dragostei dumnezeieşti intratreimice -
emanaţie din fiinţa absolută (confundată cu ea), iluzie (maya) din
care "evoluează" făpturile până la desăvârşire
6. omul:
chipul lui Dumnezeu, capabil de asemănare cu El - stadiu mai
"evoluat" al făpturii
7. existenţa omenească:
libertate şi responsabilitate - necesitate, predestinaţie absolută
şi definitivă (karma)
8. sufletul omenesc:
suflare a lui Dumnezeu peste trup, care-l face viu - emanaţie din
fiinţa absolută
9. viaţa omenească:
dată ca dar de Dumnezeu, оncepвnd cu zămislirea în pвntecele mamei
(şi trup şi suflet), potenţială de veşnicie prin credinţa оn
Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu - stare a "evoluţiei"
naturale, mecaniciste
10. moartea:
unica, trecerea de la viaţa la оnviere, la starea de comuniune cu
Dumnezeu şi cu sfinţii Săi - migrarea sufletului dintr-un trup оn
altul (reîncarnare, metempsihoză) necesară unei purificări şi
perfecţionări continue
11. păcatul:
căderea omului din harul şi comuniunea cu Dumnezeu, prin ispita
diavolului - nu ar exista păcat, ci o soartă (karma) care dictează
implacabil acţiunile viitoare (moralitatea este raportată nu la
standardul divin ci numai la unul uman)
12. ridicarea din păcat:
pocăinţă, fapte bune, оmpăcare cu Dumnezeu şi cu oamenii - asceza
şi cunoaştere autonomă şi individuală, care face omul să "evolueze"
fără nici un scop comunitar
13. mвntuirea omului:
în Biserica lui Iisus Hristos, Care este Dumnezeu Întrupat om, prin
unirea cu El în chip tainic - eliberarea, ieşirea dintr-un lanţ de
reîncarnări dictat de karma (pseudo-automântuire) printr-o
"iluminare" în cunoaştere, nu prin iubire
14. scopul credinţei:
mвntuirea omului, оnvierea cu trupul şi transfigurarea lui prin
unirea cu Sfвntul Trup şi Sвnge al Domnului Iisus Hristos Cel Оnviat
şi Оnălţat la ceruri - anularea persoanei prin dizolvarea ei оntr-o
masă cosmică impersonala (nirvana = neantizare), sinucidere spirituală
15. efectul credinţei:
restaurarea omului ca persoană capabilă de iubire dumnezeiască prin
unirea şi asemănarea cu Hristos, оndumnezeirea prin Duhul Sfвnt al
iubirii intratreimice - creştere continuă a puterilor prin efortul
individual de "energizare" a centrilor de forţă
16. expresia credinţei:
bucuria Învierii lui Hristos însuşită de fiecare credincios оn
Biserica Lui - pesimismul individual al suferinţei şi al morţii
17. cultul credinţei:
bun simţ natural, sporit оntru sfinţenie şi comuniune de iubire
cu Hristos prin rugăciune оn Biserica Lui - meditaţie filosofică
la sine, la natură, acte nenaturale, magice, chiar imorale
(repetări continue de formule-mantra, concentrare îndelungată asupra
unor figuri geometrice-yantra, autosugestie, autohipnoza, poziţii
dobitoceşti-asane, desfrânare-tantra)
18. limbajul credinţei:
personalist-comunitar, ca mijloc de comunicare a iubirii, de
îmbogăţire a existenţei interpersonale - tehnic, gnostic, dialectic,
lipsit de orice urmă de exprimare a iubirii
19. simbolismul credinţei:
forme văzute, prin care se revarsă harul dumnezeiesc оn Biserică,
fiind chipul celor cereşti - mijloace ajutătoare оn cunoaştere,
idolatrizate
20. virtuţi esenţiale şi definitorii:
smerenia şi iubirea de Dumnezeu şi de semeni - iubirea de sine
(considerat dumnezeu-brahman) şi cunoaşterea autonomă
21. ierarhia credincioşilor:
comunitară, оntemeiată de Оnsuşi Hristos prin Sfânta Taină a
Preoţiei - individuală, pe baza meritelor şi performanţelor
dobвndite prin efort egoist
22. extazul:
starea de trezvie şi nepătimire primită ca dar de la Dumnezeu,
pe măsura creşterii comuniunii cu El - stare de transă,
inconştienţă, beatitudine egoistă căutată ca un scop оn sine
23. minunile:
arătarea slavei şi puterii lui Dumnezeu, prin slujitorii Săi
sfinţiţi, cu scopul de a chema la pocăinţă pe cei necredincioşi -
manifestări ale "performanţelor" omeneşti, demonstraţii de
forţă (circ), expresia mвndriei şi lăudăroşeniei omeneşti
24. vederea celorlalte căi spirituale:
erezii sau rătăciri de la Adevărul deplin revelat оn Iisus Hristos,
şi păstrat оn Biserică - expresii ale voinţei divine, care duc оn
acelaşi loc, având doar particularităţi de epocă şi de cultură
25. inspiraţia оnvăţăturii:
Dumnezeu Însuşi, Iisus Hristos Care conduce Biserica prin Duhul Sfânt
spre unirea în veşnicie cu El - vrăjmaşul mântuirii omului. "tatăl
minciunii", diavolul, care-i împinge pe toţi adepţii lui la mândrie,
egoism, închidere sufletească, deznădejde
Оn concluzie, filosofiile orientale sunt căi spirituale de origine demonică, cu оnvăţături ateiste, naturaliste şi panteiste, antropocentrice, retrograde (degradante), căci se opun progresului culturii şi civilizaţiei prin iubire de Dumnezeu şi de oameni. Preluate din lumea păgână, antică sau contemporană, filosofiile orientale sunt amestecate оn practici sincretiste ca yoga, budismul, zen, ocultism, spiritism, satanism, astrologie, magie, vrăjitorie, arte marţiale, fachirismul, teosofie, meditaţie transcendentală, radiestezie, parapsihologie, etc. Multe din оnvăţăturile lor sunt asimilate оn mişcarea masonică "New Age", care vine din occident şi reprezintă cea mai organizată ofensivă ideologică оndreptată оmpotriva Ortodoxiei creştine.
Dar, prin păstrarea şi trăirea neоntreruptă a оnvăţăturii evanghelice şi apostolice, Biserica Ortodoxă, оntărită şi condusă până la sfârşitul veacurilor de Оnsuşi Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, va surpa toate înşelăciunile diavolului, şi nici aceste "porţi ale iadului (asiatic) n-o vor putea birui".

Faptele de milostenie

Faptele milosteniei trupesti A satura pe cel flamand.
A da de baut celui insetat.
A imbraca pe cel gol.
A primi in casa pe cel strain.
A cerceta pe cel bolnav.
A cerceta pe cel din temnita.
A ingropa pe cel mort.

Faptele milosteniei sufletesti A indrepta pe cel ce greseste.
A invata pe cel nestiutor.
A da sfat bun celui ce sta la indoiala.
A ne ruga pentru aproapele.
A mangaia pe cei intristati.
A suferi cu rabdare asuprirea si a intari si pe altii la rabdare cand sunt asupriti.
A ierta pe cei ce ne-au gresit.

Fericirile

Fericirile
Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor milui.
Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri.
Matei 5,3-12

Cele 9 porunci bisericesti

Cele 9 porunci bisericesti
Sã ascultãm cu evlavie Sfânta Liturghie în fiecare Duminicã si sãrbãtoare.
Sã tinem toate posturile de peste an.
Sã cinstim persoanele bisericesti.
Sã ne spovedim si sã ne împãrtãsim, în fiecare din cele patru posturi mari de peste an.
Sã ne rugãm pentru dregãtorii bisericesti si lumesti.
Sã tinem posturile pe care le-ar rândui episcopul sau mitropolitul locului în vreme de primejdii, de molime sau alte necazuri.
Sã nu citim cãrti eretice.
Sã nu înstrãinãm, nici sã folosim, spre scopuri strãine, lucrurile bisericesti sau averea Bisericii.
Sã nu facem nunti si ospete, sau alte petreceri, in timpul posturilor.

Cele zece porunci

Decalogul
Eu sunt Domnul Dumnezeul tãu; sã nu ai alti dumnezei afarã de Mine.
Sã nu-ti faci chip cioplit, nici altã asemãnare, nici sã te închini sau sã slujesti lor.
Sã nu iei numele Domnului Dumnezeului tãu în desert.
Adu-ti aminte de ziua Domnului ca sã o cinstesti.
Cinsteste pe tatãl tãu si mama ta, ca bine sã-ti fie tie si sã trãiesti ani multi si fericiti pe pãmânt.
Sã nu ucizi.
Sã nu fi desfrânat.
Sã nu furi.
Sã nu ridici mãrturie mincinoasã împotriva aproapelui tãu.
Sã nu poftesti nimic din ceea ce este al aproapelui tãu.

CE ESTE EREZIA?

CE ESTE EREZIA?

• Abaterea de la sfintele dogme ale Sfintei Biserici Ortodoxe.
• Credinţa, părerea şi propovăduirea că mântuirea nu este doar în Biserică şi că nu e nevoie să fii ortodox că să te mântuieşti.
• Credinţa că – dacă eşti creştin, dacă crezi, dacă eşti „religios”, credincios, „mistic”, „spiritual” etc., fără a fi ortodox – te poţi mântui.
• Credinţa şi mărturisirea că te poţi mântui (şi) prin „tehnici”, „asane”, „meditaţii”, „formule” („mantre”), gnoză, cunoaştere, raţiune, ştiinţe, filosofii, concepte, doctrine umaniste (iluminist-idealiste revoluţionare şi religioase).
• Credinţa şi afirmarea că Hristos a fost un „mare învăţat”, un „mistic”, un „iluminat”, un „înţelept”, un „guru”, un „iniţiat” cu puteri paranormale, oculte, vrăjitoreşti, un „şef spiritual”, un fel de „mare şaman” venit din „ceruri astrale”, ori „strălucită personalitate” a umanităţii, iar nu Însuşi Dumnezeu-Cuvântul.

CE ÎNSEAMNĂ A FI ÎN RĂTĂCIRE-PĂGÎNISM-EREZIE ?

• A crede şi a spune că nu contează „biserica”, religia, credinţă din care faci parte, că toate sunt bune, că toţi avem acelaşi „dumnezeu”, dar numit in diferite chipuri, după „tradiţii”.
• A crede şi a spune că Vechiul şi Noul Testament sunt schimbate, răstălmăcite, falsificate, greşit scrise ori traduse de Sfinţii Părinţi şi de istoricii Bisericii, cu sau fără intenţia de a ascunde adevărul, înşelând pe credincioşi.
• A crede şi a spune că Biserica nu are, nu cunoaşte şi nu vesteşte: adevărul, mila, pacea, dragostea, dreptatea etc., aşa cum au fost acestea arătate şi lăsate nouă de Hristos la vremea Sa, ci că dimpotrivă, ele sunt nesigure şi relative în Biserica Ortodoxă.
• A crede şi a spune că Biserica încă nu există (şi că Biserică Ortodoxă e doar o parte a „bisericii adevărate” ce va fi „cândva”), ci se formează în timp, începând de acum, înaintând spre viitor, prin unirea tuturor credinţelor şi religiilor lumii, creştine şi păgâne, rămânând însă fiecare cu credinţă sa, ca şi până acum, dar sub o conducere mondială unică.
• A crede şi a spune că Biserică nu e numai una, ci mai sunt şi altele, „surori”: catolică, greco-catolică, protestantă, anglicană, baptistă, adventistă etc., uitând că, precum un singur Hristos există, o singură Biserică avem.
• A te ruga, a sluji, te împărtăşi la un loc cu ereticii creştini (chiar având poruncă de la duhovnic, stareţ, episcop).
• A moderniza Biserica şi legile ei (dogme, canoane, tradiţii, pravile şi rânduieli administrative, juridice, morale), prin reforme înnoitoare hotărâte de instanţe civile şi bisericeşti, după mintea lumii şi împotriva rânduielilor ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Bisericii.
• A crede şi a spune că important e să „crezi”, să ai „credinţă” – fără a preciză cum să crezi, ce să crezi, în cine să crezi, ce credinţă să ai – să fii „bun”, „liniştit”, „paşnic”, „cuminte”, „cinstit”, „harnic”, „muncitor” etc., neştiind că atât ereticii creştini, cât şi păgânii au în chip firesc aceste virtuţi, fără a fi însă ortodocşi, botezaţi în Biserica lui Hristos.
• A crede, a susţine, a propovădui următoarele înşelări drăceşti: spiritism (vorbirea cu morţii), yoga, reiki, zen, shiatsu, ki-kong, întemeiate pe credinţă în reîncarnare, nirvana, karma, suflet cosmic, lumi paralele, civilizaţii extraterestre, spaţii astrale, puterea horoscopului (zodiac), bioenergie şi radiestezie.
• A crede şi a practica felurite auto-vindecări: mantre, tratamente naturiste, energia palmelor, antrenarea reflexelor, folosirea cristalelor, pietrelor, culorilor, sunetelor, muzicii, râsului, hipnozei, stimularea imaginaţiei, a gândirii pozitive, educarea minţii/sinelui/conştiinţei, sacroterapiei.
• A citi publicaţii ocultist-eretice-sataniste, care popularizează cele de mai sus: Biblia ortodoxă ilustrată, Credinţa ilustrată, Formula AS, Bărbatul As, Femeia As, Magazin, Paranormal, Revista fenomenelor paranormale, Lumea misterelor, Revista misterelor, Dracula;
Precum şi cărţi de felul acestora: Medicina isihastă, Gândirea pozitivă, Programul Terra, Apocalipsa decodificată, Metode sfinte şi cereşti de vindecare şi sfânt tratat de medicină, Calea spre desăvârşire, OZN-uri de pe celălalt tărâm, Fenomenul Valentina, Puterile gândului, Programaţi-vă succesul, Divina iubire, Bioritmuri, Îndepărtează frica, Rezolvarea conflictelor, Reiki tradiţional, Yin-yang: secrete şi reţete, Dezvăluirea aurei, Fenomenul psi – spirit şi destin, Psihometria – capacitate paranormală, Fenomene parapsihologice, Hipnoză, Terapia destinului, Reîncarnarea într-o nouă perspectivă, Călătorii astrale etc.;
Cărţi de demonizare a copiilor - colecţiile: Pokemon, Harry Potter, Micul vampir, Ştrumfii şi seria Aventurilor baronului Münchausen, Broscuţele ninja etc.;
Cărţi fals-ortodoxe: Epistolia, Visul Maicii Domnului, Talismanul, evangheliile apocrife: după Toma, cea Eseniană, Cartea apocrifă a lui Enoh.
A viziona filme de felul: Stăpânul inelelor, Highlander, Frankenstein, Secrete şi dezvăluiri, Extratereştri, Vrăjitoarele din Salem, Dracula, Cei şapte gladiatori, Un înger pentru May, Formula mortală, Întoarcerea morţilor, Zombi, Godzilla, Evadare imposibilă etc.
Şi desene animate: Omul de tinichea, Omul păianjen, Batman, Frumoasa şi bestia, Broscuţe ninja, Vrăjitorul din Oz, Ştrumfii etc.;
A crede şi a admiră „puterile” marilor vrăjitori contemporani: Gregorian Bivolaru, Mihai Dogaru, Valeriu Popa, „fenomenul” Mudava, Ana Pricop, Desanca, Valentina, Ioan Negrea, Marian Zidaru, Vasile Andru, Mario Vasilescu; şi a înşelaţilor din Biserică: preot Vrăjitoru’ (Liteni – Suceava), preot Daniel Horga (Călugăreni – Suceava), preot Gabriel Nicu (Brăneşti – Ialomiţa), ieromonah Ghelasie Gheorghe (Frăsinei – Vâlcea); autori de manuale drăceşti: Rudolf Steiner, Alistair Crowley, Alina Simina, Vasile Constantinescu, Lidia Şlesar, Vera Pfeiffer, Maria Kobrileanski, Ion Ţugui, Toni Victor Moldovanu, Vanga, Lazarev, Ion Mamulaş, Ruth Berger, Uri Geler, Ted Andrews, Doctor Sorin Modreanu-Banat, Dan D. Farcaş, Florin Gheorghiţă, Ion Hobana, Paramahansa Yogananda, Omraam Mikhael Aivanhov, Wendy Grant.
• A crede şi a spune că toate cele pomenite nu sunt erezii, nici înşelări, ci doar: „adevăr privit din mai multe unghiuri”, „părţi ale aceluiaşi adevăr”, „noi moduri de a percepe adevărul”, „moşteniri culturale şi etnice diferite”.

CE ÎNSEAMNĂ A FI ATEU?

• A fi „bun cetăţean” (chiar botezat ortodox) în relaţia cu familia, rudele, prietenii, vecinii, şefii, dar fără a crede în Dumnezeu.
• A fi „instruit”, „învăţat”, „cult”, „savant”, „erou al neamului”, „binefăcător al societăţii”, „luptător pentru fericirea omenirii”, dar nu pentru Hristos, Evanghelie şi Biserică.
• A fi „om de treabă”, „educat”, „cinstit”, „onest”, „serios”, „riguros şi metodic”, „harnic şi priceput”, „bun gospodar acasă şi la serviciu”, „curat şi ireproşabil în toate”, dar fără să te preocupe Hristos, Biserica, mântuirea.
• A fi „corect”, „punctual”, „elegant”, „manierat” şi „respectuos” cu tot omul, dar fără a te smeri, considerându-te om cu păcate, vinovat de multe răutăţi şi crezând în Hristos.
• A nu fi deloc credincios, nici măcar cât păgânii, crezând că nu există decât ceea ce se vede, se aude, se gustă, se pipăie, căzând aşadar în animalitate.

IER. HRISOSTOM

REGULI DESPRE CUM TREBUIE SĂ SE POARTE MIRENII ÎN SFINTELE MĂNĂSTIRI

REGULI
DESPRE CUM TREBUIE SĂ SE POARTE MIRENII
ÎN SFINTELE MĂNĂSTIRI

În Sf. Mănăstiri, cât şi în Sf. Biserici din Sf. Mănăstiri, creştinii trebuie să aibă o ţinută vestimentară şi morală decentă, comportamentul creştinului fiind adevărata faţă a acestuia, evidenţierea educaţiei şi cunoştinţelor pe care le are. În Sf. Mănăstiri, creştinul trebuie să meargă şi să se comporte ca într-un loc sacru, iar nu ca într-o staţiune sau ca la picnic.
• Când intrăm în incinta Sf. Mănăstiri, ne însemnăm cu semnul Sf. Cruci şi, în gând, ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute a ne realiza scopul pentru care am venit.
• Dacă avem nevoie de informaţii, ne adresăm unui călugăr, evitând convorbirile inutile.
• În Sf. Biserică, când intrăm, mai întâi ne însemnăm cu semnul Sf. Cruci, apoi mergem şi ne închinăm la Sf. Icoane (întâi cele din dreapta, apoi cele din partea stângă – este interzis a trece prin faţa uşilor împărăteşti), după care participăm cu smerenie şi atenţie la sfintele slujbe (dacă se săvârşesc) sau mergem unde avem trebuinţă.
• Nu este permis a ne închina la Sf. Icoane în următoarele momente: în timpul săvârşirii Sfintei Jertfe (Epicleza), când se rosteşte Crezul, Tatăl nostru, Acatistul, când se citeşte Sf. Evanghelie şi Apostolul.
• Se stă în genunchi, ca semn de respect, în momentele precizate anterior.
• Evitaţi convorbirile inutile în Sf. Biserică, atât în timpul slujbelor, cât şi în afara acestora (este loc afară).
• Nu se vorbeşte cu voce tare, ci în şoaptă.
• Sf. Biserică este loc de preamărire a lui Dumnezeu, de rugăciune, de pocăinţă, de liniştire, pentru aceasta trebuie să păstrăm liniştea şi să nu tulburam nici o persoană.
• Evitaţi să faceţi cumpărături în Sf. Biserică, în timpul Sf. Liturghii.
• Pomelnicele se scriu separat pentru vii, respectiv pentru morţi. Întâi se scriu numele (clar), apoi dorinţele avute. Dacă în pomelnice se trec persoane de alte confesiuni sau religii decât cea ortodoxă, să se menţioneze, între paranteze, în dreptul numelui fiecăruia. La fel se procedează pentru persoanele ce au patimi (vicii): beţivi, curvari, care înjură, hulitori, homosexuali, bătăuşi, vrăjitori.
• Anafora şi aghiasma se iau pe nemâncate (adică să nu se fi mâncat sau băut de la ora 0 – zero), întâi anafora şi apoi aghiasma.

FEMEILE IN ÎN SFÂNTA BISERICĂ

Se înţelege prin femeie, orice persoana de sex feminin capabilă să-şi poarte de grijă. Persoanele cu handicap mintal sau fizic se includ.
Femeile nu au voie să intre în Sf. Biserică în perioada critică lunară, ci pot participa la slujbe din pridvor.
Să intre şi să stea cu capul acoperit, după rânduiala Sf. Ap. Pavel, care zice în Epistola I către Corinteni: „De aceea, femeia este datoare sa aibă semn de supunere asupra capului ei pentru îngeri.”
„Judecaţi în voi înşivă: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?”
„Iar dacă se pare cuiva că aici poate să ne găsească pricină, un astfel de obicei (ca femeile să se roage cu capul descoperit) noi nu avem, nici Bisericile lui Dumnezeu.”
Femeile, în Biserică, să aibă o ţinută vestimentară decentă. Nu este voie şi nici nu este o cinste, a intra în Sf. Biserică şi în Sf. Mănăstire în maiou, tricou cu mâneci scurte, cu mini-jupă sau pantalon scurt.
Evitaţi hainele transparente sau mulate pe corp, deoarece creează impresia că aţi venit la staţiune, sau că habar nu aveţi ce reprezintă o Sf. Mănăstire sau o Sf. Biserică.
Nu este voie a atinge Sf. Icoane cu buzele rujate, deoarece rujul nu cinsteşte icoana, ci, dimpotrivă, o necinsteşte.
Nu este indicat a intra în Sf. Biserică machiată, deoarece chipul nostru este asemănarea chipului Mântuitorului Hristos şi se cuvine a sta la rugăciune înaintea Sa, aşa cum ne-a făcut, curată la chip, iar nu schimonosită sau falsă.
În Sf. Biserică, femeile se cuvine să tacă (mai ales în mănăstirile de călugări), să stea cu bună-cuviinţă, să asculte cu atenţie rugăciunile şi cântările, şi să se roage pentru iertarea păcatelor şi ajutor de la Dumnezeu. Oare am venit în mănăstire să arătăm ce bune cântăreţe suntem sau cât de evlavioase ne aflam?!... Sau am venit să ne rugăm cu smerenie şi cu bună cuviinţă: „Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile noastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea... căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică.”
Femeile, în Sf. Biserică să stea în partea stângă, separat de bărbaţi (măcar aici).
Femeile ce urmează să se împărtăşească sau să ia anaforă, trebuie să dea întâietate bărbaţilor, potrivit Sf. Ap. Pavel „...capul femeii este bărbatul” (I Corinteni 11:3).

BARBAŢII ÎN SFÂNTA BISERICĂ

Se înţelege prin bărbat, orice persoană de sex masculin capabilă să-şi poarte singură de grijă. Persoanele cu handicap fizic sau mintal se includ.
Să intre şi să stea cu capul descoperit în Sf. Biserică, după cum zice Sf. Ap. Pavel: „Orice bărbat care se roagă, prooroceşte, având capul acoperit, necinsteşte capul său (Hristos)” (I Corinteni 11:4).
Să dea dovadă că sunt buni ortodocşi, în duhul Sfinţilor Părinţi, iară nu zeloşi fanatici.
Să aibă ţinută vestimentară şi purtare decente. Astfel, este oprit a intra bărbaţii îmbrăcaţi doar în maiou, pantaloni scurţi etc. Oare cinstim Sf. Biserică, purtându-ne ca pe bulevard sau la ştrand?
În Sf. Biserică din Sf. Mănăstiri, bărbaţii mireni să tacă şi să asculte cu smerenie slujbele; au acces la strană doar invitaţi de călugări.
Bărbaţii mireni, în Sf. Biserică să stea în partea dreaptă, separat de femei.

Amin.

CUM SE FACE UN POMELNIC?

CUM SE FACE UN POMELNIC?

Pentru cei vii se vor pomeni:

Se scriu:
 părinţii trupeşti,
 părintele duhovnic,
 naşii de botez şi de cununie,
 soţia/ soţul / copiii,
 rude şi prieteni.

Condiţii obligatorii pentru a fi pomeniţi la Sfânta Liturghie:

 să fie botezat în Biserica Ortodoxă,
 să fie cununat în Biserica Ortodoxă,
 să nu fie cununat cu rudenii trupeşti (până la gradul ...) sau duhovniceşti (naşi cu fini, sau rude ale cumetrilor),
 să aibă naşi botezaţi şi cununaţi ortodox,
 să fie drept-credincioşi (să creadă în Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfinţi; să cinstească Sfânta Cruce, icoanele, sfintele moaşte),
 să ducă viaţă evlavioasă ortodoxă (rugăciune, post, prezenţă la biserică, spovedanie, milostenie şi alte fapte bune ale credinţei).

„Viaţă evlavioasă ortodoxă” înseamnă:

 să nu fie: curvari, hoţi, beţivi, petrecăreţi, fumători, drogaţi, hulitori, atei, apostaţi, batjocoritori de orfani şi văduve, ucigaşi, răpitori, scandalagii, răzbunători etc.
 să nu practice: masturbare, perversiuni: împreunări anale/orale, cu animale; homosexualitate şi lesbianism sau pedofilie.
 să nu săvârşească, să nu mijlocească, să nu îndemne sau să încurajeze practicile şi metodele contraceptive: păzire (calendar, prezervativ, sterilet), băi, leacuri, pastile, avort.
 să nu aibă profesii imorale, prin care se aduc prejudicii (directe sau indirecte) Bisericii şi mântuirii altora, de pildă: patron de bar, sex-shop, casă de toleranţă, regizor/actor, redactor TV, editor de publicaţii anti-ortodoxe (eretice, umanist/evoluţioniste, erotice), traficanţi de droguri, femei, arme etc.
 să nu fie francmasoni: funcţionari în organizaţii, organisme, societăţi, fundaţii, asociaţii, cluburi şi ligi naţionale şi europene.
 să nu emită prin politica lor legi ce încalcă suveranitatea, autoritatea şi autonomia Bisericii şi a tarii (integrări, adeziuni, afilieri la organizaţii internaţionale: NATO, UE, ONU, UNESCO, FMI, Banca Mondială, Mişcarea Ecumenică etc.)
 să nu creadă în vrăji/superstiţii populare ori „ştiinţifice” păgâneşti şi să nu ia sfat în necazurile lor de la vrăjitori şi ocultişti (chiar botezaţi ortodox): radiestezie, bioenergie, acupunctură, telepatie, telekinezie, hipnoză, dianetică, meditaţie transcedentală, spiritism, yoga sau alte forme de vrăjitorie europeană şi orientală.

Toţi aceştia se pot pomeni doar la Psaltire şi Sfântul Maslu.

CE TREBUIE SĂ CEREM ÎNTR-UN POMELNIC

1. Păstrarea credinţei ortodoxe, curaj în apărarea credinţei, neţinând seama de ameninţări sau avantaje. Puterea de a săvârşi fapte ortodoxe.
2. Venirea la credinţă a ne-ortodocşilor (păgâni, Iudei şi eretici creştini: papistaşi, protestanţi şi neo-protestanţi).
3. Răbdarea necazurilor şi a celor ce ni se fac.
4. Răbdare în boală, sărăcie, lipsă.
5. Mulţumiri lui Hristos în necazuri, căci necazurile ne smeresc.
6. Sănătate în Hristos.
7. Cunoaşterea păcatelor proprii.
8. Izbăvire de patimi.
9. Mila şi iertare de la Hristos a păcatelor şi greşelilor noastre.
10. Mila şi iertare de la Hristos pentru duşmanii noştri.
11. Căsătorie spre vieţuire ortodoxă (între oameni iubitori de Hristos).
12. Ajutorul lui Dumnezeu într-o muncă plăcută lui Hristos.
13. Alte cereri de folos spre mântuire.

NU CEREM:

1. Moartea duşmanilor, pedepsirea celor ce ne-au supărat, umilit, înşelat etc.
2. Bucurii trupeşti: satisfacţii, bogaţie, belşug, avansări.
3. Succese, câştiguri la jocuri, concursuri şi olimpiade si noroc in viata.
4. Sănătate cu orice preţ, neştiind că boala fără răzvrătire poate aduce mântuire.
5. Puteri supraomeneşti, paranormale: minuni, vedenii (arătări, lumini, mirosuri) „spirituale” – pentru bucurie trupească.
6. Ajutor de la Hristos în toate dorinţele.
7. Alte cereri după mintea lumii, cum ar fi „pacea între popoare”, împăcarea tuturor Bisericilor şi religiilor etc.

Cererile să nu calce poruncile Evangheliei şi ale Bisericii.

IER. HRISOSTOM

24 DE ORE ORTODOXE – UN PROGRAM ORTODOX

24 DE ORE ORTODOXE – UN PROGRAM ORTODOX

Dimineaţă
(Daca e sarbătoare, mergem la biserică)

- Rugăciuni către Hristos, Maica Domnului, Puterile îngereşti, Sfinţii zilei, 2-3 Psalmi etc., după rugăciunile începătoare
- Se ia anaforă şi aghiasmă
- Rugăciune pentru micul dejun (se face sfânta cruce peste bucate)

La prânz
- Câteva rugăciuni îndrăgite (Psalmi, Acatiste etc.)
- Metanii sau închinăciuni (după putinţă)
- Tămâiem camera
- Ne pomenim viii şi morţii (părinţi, rude, prieteni), cerând pentru ei de la Dumnezeu mila, pace, iertare de păcate şi celelalte
- Rugăciuni înainte şi după masă
- Citim câteva pagini despre vieţuirea ortodoxă (din Proloage, Pateric, Ne vorbeşte părintele... etc.)
- Câteva pagini din Noul Testament

Seara
- Câteva rugăciuni
- Metanii şi închinăciuni
- Scurtă citire
- Rugăciuni la masă
- Tămâiem icoanele şi camera
- Ne miruim (frunte, gura, urechi, mâini)

ÎN CAMERA ORTODOXĂ

- 2-3 icoane (ortodoxe, nu tablouri catolice poreclite „icoane”!)
- Tămâie
- Untdelemn de la Sfântul Maslu
- Anaforă şi aghiasmă
- Psaltire şi Ceaslov, Acatistier, cărţi despre credinţa ortodoxă
- NU postere (afişe), imprimeuri cu animale, roboţi, extratereştri
- NU imagini cu vedete muzicale, cineastice, pornografice
- NU bibelouri (mici idoli) sau ceasuri cu imagini religioase

ALTE RÂNDUIELI ALE FAMILIEI ORTODOXE

1. Post miercurea şi vinerea
2. Duminica şi în sărbători: prezenţi la biserică
3. Post şi spovedanie în cele patru posturi mari
4. Săptămânal: mergem la Sfântul Maslu
5. Săptămânal: puţină milostenie cu orfani, săraci, infirmi
6. Lunar (sau după putinţă): pomelnic cu vii şi morţi la biserică. Acasă: sfinţire şi/sau Sfântul Maslu
7. La fiecare salariu , cumpăram o carte, sau icoane, casete cu duhovnici, tămâie etc.
8. Anual: 2-3 vizite la mănăstiri
9. La serviciu, în oraş, în vizită: o ţinută serioasă (nu „băbească”, dar fără: rimel, decolteu, mini-jupă, bluze transparente etc.)
10. Renunţarea la televizor (boala de obşte a lumii de azi)

- NU mergem la cabinete de radiestezie, bioenergie, parapsihologie, vrăjitorie, spiritism, yoga, sau alte forme de magie şi ocultism.
- NU ne preocupam de horoscop, zodiac, astrologie etc.
- NU participam la distracţii în posturi.
- NU cununăm oameni nebotezaţi.

DACĂ AVEM COPII

1. Ne rugăm împreună cu ei (dimineaţa, la prânz şi seara).
2. Îi învăţăm să facă zilnic cruce, metanii şi închinăciuni.
3. Post: miercurea şi vinerea.
4. Duminica şi în sărbători îi luăm la biserică.
5. Zilnic, dimineaţa, le dăm anaforă şi aghiasmă.
6. Îi învăţăm să se spovedească, îi luăm cu noi la duhovnic, cel puţin în cele patru posturi.
7. Le citim zilnic din Evanghelie, din Vieţile Sfinţilor şi din alte cărţi ortodoxe. După 7-8 ani, le hotărâm să citească singuri.
8. Îi învăţăm să aprindă candela şi să tămâieze.
9. Îi învăţăm să dea de mici milostenie la omul sărac.
10. Îi luăm în vizită la mănăstiri.
11. La fiecare salariu, le facem un cadou ortodox: carte, iconiţă, cruciuliţă, o metanie, mir etc.
12. Le arătăm cum şi de ce să facă un pomelnic.
13. Îi vom învăţa pe înţelesul lor despre Hristos, Maica Domnului, Sfinţii Îngeri, diavoli, rai, iad, păcat, pocăinţă, faptele bune ale credinţei, rânduielile Bisericii.
14. Când sunt agitaţi, tulburaţi, speriaţi, suferinzi de boli psihice ori trupeşti, îi ducem la preot pentru rugăciuni de liniştire şi de sănătate.
15. Nu ne certăm/îmbătăm/fumăm în faţa copiilor.

Părinţii păcătuiesc atunci când:

1. Dau copiilor voie să se joace oricând, oriunde şi cu oricine.
2. Îngăduie copiilor să privească la televizor.
3. Nu-i învaţă pe copii să se roage, să postească, să umble la biserică şi celelalte, motivând că „nu au timp”.
4. Nu îşi duc copiii la biserică, la mănăstiri, la spovedanie.
5. Le îngăduie să-şi petreacă timpul liber la calculator, jocuri electronice, filme, teatre, concerte, circuri, carnavaluri, adunări sportive, cursuri de moda, fitness, karate, yoga, bioenergie, radiestezie.
6. Le îngăduie copiilor orice ţinută/tunsoare/limbaj/comportament, motivând că sunt copii şi „nu ştiu”.
7. Le permit copiilor anumite păcate, motivând că „trebuie să ştie”, să fie „căliţi de mici” pentru „experienţa vieţii”.
8. Le permit copiilor să citească orice, să mănânce când şi ce vor, să doarmă oricât, să meargă oriunde vor, să fie „liberi” de orice program.

IER. HRISOSTOM

RUGACIUNEA CELUI DE CURAND CAZUT IN PACAT

RUGACIUNEA CELUI DE CURAND CAZUT IN PACAT

Hristoase,Bunule,Care atatea ai facut cu mine,pre care nu
asteptam sa le vad,Care,necautand la pacatele mele,de multe ori ai
mangaiat inima mea cu caldura Duhului Tau Celui Sfant si ai dat
mintii mele sa simta venirea Ta si tot trupul meu de multe ori s-a
aprins de bucuria venirii Tale,adu-ti aminte de mine,Bunule,si vino
iara,adu-ti aminte de cata bucurie mi-ai facut cu venirea Ta,ca eu
din alta parte nu am sa astept nici bucurie,nici mangaiere,nici
intelegere,decat numai de la Tine;vino la mine,desi sunt atat de
murdar,atat de ranit,atat de nepotrivit pentru un oaspete ca Tine.
Cel Care stiai inainte de a face lumea ca voi cadea in acest
pacat,si totusi m-ai facut,Care stiind de caderea si racirea
mea,totusi m-ai cercetat in trecut si mi-ai dat sa Te simt si sa ma
bucur cu nebunie sfanta de unirea cu Tine,parandu-mi atunci ca
niciodata nu ma voi desparti de dragostea Ta,oare Tu,dupa ce ai facut
atatea mile cu mine,n-ai putea sa vii iarasi,Bunule,sa ma mangai si
sa-mi redai nadejdea?
Iata,eu stau inaintea Ta,precum stii fa cu mine.De vrei sa ma ai
in lumina fii binecuvantat;de vrei sa ma ai in intuneric iarasi fii
binecuvantat,ca eu atata am meritat si nici macar atata.Iti multumesc
insa ca in aceasta viata trecatoare mi-ai dat sa Te cunosc,pre cat mi-
a fost cu putinta mie,orbului.Iti multumesc pentru aceasta zi pre
care mi-ai dat-o si pentru toate zilele pre care eu nu le-am
pretuit.Iti multumesc pentru orice om pre care l-ai trimis in viata
mea,pentru orice cuvant bun.Iti multumesc,Doamne,chiar si pentru
acest pacat in care am cazut,ca el s-a facut pricina a tanguirii
mele.Pentru toate iti multumesc,Bunule,desi n-am cu ce sa-ti
multumesc.Numai pre Tine Te am si pre Tine acum Te-am pierdut,pentru
pacatele mele.Sunt sarac si sarman,lepadat ca un caine mort la
marginea drumului.Nu mai pot nici sa suspin,nici sa cer si ma gandesc
cu rusine la faptul ca Tu iarasi vei veni,si stiu ca vei veni,aceasta
ma umple de o mare rusine,dar si de dragoste,Bunule.Si ma vei incalzi
cu caldura Ta si ma vei ridica si ma vei odihni la pieptul Tau,ca nu-
i nimeni mai singur ca mine si ca Tine,Doamne,ca Tu numai in Mine,Iti
gasesti odihna si bucurie si alinare a Dumnezeiesti Tale tristeti,pre
care eu nu o inteleg;ca Tu pentru aceasta m-ai zidit,ca sa-ti fiu Tie
salas sfant si casa de odihna,unde sa-Ti pleci fericitul Tau cap,pre
care nicaieri in alta parte nu ai unde sa-l pleci.Cu dor ma vei
ridica si ma vei imbratisa,Bunule,iar eu,ca intotdeauna,nu voi putea
sa raspund iubirii Tale.De aceea nici nu mai indraznesc sa deschid
gura mea si nici macar sa gandesc;stau gol de orice gand si de orice
dorinta si numai inima mea o pun inaintea Ta,aceasta inima de care eu
insumi ma ingretosez,Tie Ti-o dau,Doamne.Zideste-o din
nou,Bunule,Milostivule,Atotputernice,ca stiu ca poti si stiu ca
vrei,ca nimic n-ai voit mai mult decat mantuirea mea,ca pre mine m-ai
iubit inainte de a face lumea,si pre mine ai venit sa ma cauti,si
pentru mine ai murit,si catre mine cauti acum cu dragostea Ta pre
care eu nu o inteleg,nu o simt si nu o pretuiesc.
O,Bunule,chiar impotriva voii mele mantuieste-ma,ca sufletul meu
aceasta a voit,desi faptele mele arata altceva!Voia mea,Doamne,este
sa nu ma lasi sa fac voia mea.Cele bune,pre care le-ai randuit pentru
mine inca de la inceputul veacurilor,grabeste a le implini aucm! Ca
Tie iti multumesc si pre Tine Te laud,pre Tine Te mahnesc si la Tine
iarasi ma intorc,la Dumnezeul meu,afara de care nu mai am pre
nimeni,Tatal,Fiul si Duhul Sfant.Amin.

† Ratacirile Vremurilor-Ereziile SI RIDICAREA LUI ANTIHRIST

† RĂTaCIRILE VREMURILOR-EREZILE SI RIDICAREA LUI ANTIHRIST † DEZBINAREA CEA MARE † TOTI ERETICII AU DUS LUPTĂ de dezbinare a credinciosilor Bisericii Ortodoxe prin răstălmăcirea scripturilor si aducerea de păreri noi, pline de înselare, pe care le credeau adevăruri. Asa s-a întâmplat si la anul 1054, vreme în care s-a petrecut desprinderea de Biserica Ortodoxă a întregului Apus latinesc în frunte cu papa Romei. De atunci, papa s-a proclamat singur întâiul <<>>, om infailibil fără de păcat înaintea căruia Biserica trebuia să se supună, iar din această prea mare mândrie drăcească a început să aducă schimbări învătăturii apostolice al cărei următor se credea. Atunci Hristos Dumnezeu nu i-a mai răbdat îndărătnicia si trufia omenească si l-a tăiat din via Sa după cuvântul Sfântului Apostol Pavel rostit în Epistola către Timotei: <<>> (II Timotei 4, 3-4 ). Până astăzi, învătăturile gresite ale unui om ce si-a întemeiat o biserică fără Hristos sunt tinute de întregul Apus, o întreagă omenire ce se crede mântuită prin omul-papă. Urmând primului papă ce a strâmbat prin filioque Crezul întocmit de Sfintii Părinti la primul Sobor al Crestinătătii Ortodoxe, TOTI papii de mai apoi nu au renuntat la această eretică înnoire, ba mai mult, au modificat data prăznuirii Sfintei Învieri, au introdus slujirea cu azimă ca evreii, botezul este făcut prin stropire nu prin afundare. Toate aceste si multe alte hule aduse dreptei credinte ortodoxe au depărtat de la catolici harul Duhului Sfânt. Se laudă că-l au, dar au rămas doar cu lauda, nu si cu Duhul Sfânt. Închipuit ca primul om al crestinătătii, ales de Hristos pentru a stăpâni lumea, papa si urmasii lui au trecut prin sabia cruciatilor întreaga Ortodoxie. Si prin aceasta au arătat cum singuri s-au despărtit de Una Sfântă, Sobornicească si Apostolească Biserică Ortodoxă a lui Hristos. Iar din frică sau nestiintă, poporul latinesc si apoi toti apusenii l-au urmat pe omul-papă în greseala lui. Dimpotrivă, Crestinii Ortodocsi s-au depărtat grabnic de el si au mărturisit dreapta credintă, deoarece un episcop - fie el patriarh ori papă - încetează a mai fi episcop din clipa în care a încetat a mai fi ortodox, după cum întăreste si Sfântul Isidor Pelusiotul (n.360 ) : Acei care cutează să scoată sau să adauge ceva la cuvintele inspirate de Dumnezeu, suferă de o boală sau alta: ori nu cred că Dumnezeiasca Scriptură a fost insuflată de Duhul Sfânt, ceea ce îi arată necredinciosi, ori se cred mai întelepti decât Sfântul Duh, si asta înseamnă că sunt smintiti (Migne 78 A). Iar Sfântul Vasile cel Mare (+380 ) adaugă:Vădita necredintă a ereticilor ne vatămă putin. Cu toate acestea, cei ce poartă piele de oaie si se prezintă pe dinafară cu chip pasnic, sfâsie dinlăuntru oile cele întelegătoare ale lui Hristos si vatămă mult, înselându-i pe cei mai simpli. Acestia sunt mai periculosi si greu se apară cineva de ei. Ce lucruri îndrăznete nu au făcut acesti înnoitori? Din aceasta pricină, i-a despărtit Biserica, deoarece ei s-au rupt de dreptmăritori si au făcut mincinoasă adunare. Totusi, trebuie să cunoasteti că, prin harul lui Dumnezeu, nu sunteti singuri, ci aveti pe Sfintii Părinti împreună cu voi care apără Ortodoxia, sfinti care au alcătuit la Niceea evlavioasele dogme ale Credintei. Crimă este nepăzirea Predaniilor Părintilor. Să ne luptăm până la sfârsit nu pentru averi, nu pentru slavă, ci pentru a dobândi de obste comoara credintei sănătoase si să rămânem luptându-ne pentru adevăr . Toate inovatiile umano-papiste în învătătura si cultul Bisericii au fost rădăcinile din care s-a zămislit o si mai grozavă prăpădenie: idolatria omului, închinarea la omul-zeu, adică umanismul, temelia de mai apoi a tuturor înselărilor contemporane.

Cuvinte de Folos

Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe zicând: „Vreau să-mi păzesc inima şi nu pot”. Şi-i zice lui bătrânul: „Cum putem să ne păzim inima când uşa limbii noastre era deschisă?”. (Pater. Sinaitic)
Nimic nu creează o mare confuzie decât (poliloghia) vorba multă şi nimic nu e mai urât şi putând să strice starea sufletului decât limba neînfrânată. Pentru că cele pe care le zidim în fiecare zi, ea le dărâmă (Gal. 2, 18) şi cele pe care le adunăm cu osteneală, sufletul le risipeşte prin mâncărimea limbii. Căci ce e mai rău decât ea? E un rău de nestăpânit (Iac. 3,8). Trebuie, deci, să-i punem hotar, să-i impunem sila, s-o sugrumăm ca să spun aşa, ca să slujească numai cele ce sunt spre trebuinţă. Şi cine ar putea spune toată paguba sufletească care vine de la limbă?(Filotei Sinaitul) (Pater. Sinaitic)
Nu cuvânta mult, ca să nu Se depărteze de la tine Duhul lui Dumnezeu.
Preaslăvit lucru este a păzi tăcerea, imitând pe Domnul, care a păzit tăcerea, neuitându-Se la rangul lui Irod.
Când şezi în mijlocul fraţilor, nu vorbi prea mult; şi dacă te vor întreba ei despre ceva, atunci răspunde-le scurt şi cu smerenie.
Cuvintele tale să fie cu dulceaţă şi spre învăţătură. Adu-ţi aminte că de la cuvânt este şi renumele, şi înjosirea.
Nu vorbi cu îndârjire, totuşi cuvintele tale să fie cu înţelepciune şi judecată, asemenea cu tăcerea ta. Imită înţelepciunea părinţilor noştri, al căror cuvânt întotdeauna era plin de înţelepciune şi judecată, la fel ca şi tăcerea lor.
Nu născoci graiuri deşarte şi spre cei care le născocesc pe ele nu-ţi pleca urechea, ca să nu scoată din ele sufletul tău apă rea.
Dispreţuieşte praznicul vorbei întru toate, că din lumea aceasta este.
Cum poţi abţine-te de la glume şi amuzarea de cuvinte.
Nu striga şi nu vorbi tare şi repede, că scris este: „Nebunul sporeşte vorbele” (Eccl. 10, 14).
Nu fi încăpăţânat şi nu insista asupra cuvintelor tale, ca să nu încolţească întru tine răul (furia) şi supărarea.
Nicidecum nu te jura între cele neîndoielnice, cu atât mai vârtos în lucrurile nesigure.

Apologetica-Schisma

Extras din : Creştinătatea ortodoxă şi tradiţia engleză
31 DE LA Filioque la Umanism
Creatorul tuturor făpturilora avut un Fiu şi purces din Sine pe Duhul Mangaietorul :prin Fiul El a creat toate fapturile care există şi le-a însufleţit pe toate prin Duhul cel Viu.
Un mare mit din istoria bisericii este fără îndoială ideea că o schismă s-a produs între Biserica de Răsărit şi cea de Apus în 1054. Că schisma a avut loc este un fapt real, dar data de 1054 nu este nimic mai mult decat un simbol.Înainte de toate trebuie să înţelegem că separarea dintre cele două Biserici nu a fost un eveniment ci un proces. Mai mult , acest proces a început la cel mai înalt nivel al societăţii vestice iar consecinţele sau răspandit treptat. Aşa cum spune un proverb englezesc :” Peştele de la cap se strică” . Dar cand a început procesul; schismei ? Şi cand s-a terminat ? Acestor două întrebări vom încerca să dăm un răspuns.
Credem că procesul schismei a început la sfarşitul sec. al VIII lea în mijlocul catorva aleşi de la curtea lui Carol cel Mare. A început cu renaşterea învăţăturii păgane romane, moştenirea iudeo-babilonică a Romei. Din păcatul mandriei Carol cel Mare a vrut să înalţe un nou imperiu Roman în Vest. Toate regulile din vest există de cand au încercat să facă acest lucru, dar toate imperiile lor au căzut, ca şi cel al lui Carol cel Mare, fiindcă în mandria lor s-au lipsit de binecuvantarea lui Dumnezeu. Pentru a reinnoi Imperiul Roman, Carol cel Mare a trebuit ca mai intai să respingă Imperiul Roman Creştin, romanitatea, a cărei capitatlă se afla la noua Romă, oraşul primului Imperiu Creştin, Constantinopolul.Ideologic aceasta era posibil numai reînviind păgătatea clasică a Romei. Aceasta însemna, cu alte cuvinte, reînvierea raţionalismului , folosirea raţiunii omeneşti, a silogismelor şi a dialecticii, ceea ce Sf. Ap. Pavel numeşte înţelepciunea omenească „înţelepciunea omenească” ( 2 Cor 1,12). Învăţătura şi folosirea acestei logici a ajuns la curtea lui Carol cel Mare, din Spania, unde a fost gandită de înţelepţii evrei care au păstrat moştenirea romană şi greacă a filosofiei păgane. Capul şcolii lui Carol cel Mare, Alcuin, a rezumat cel mai bne natura acestui raţionalism, în munca sa asupra Sfintei şi Nedespărţitei Teimi.„ Numai subtilitatea de categoriilor pot face luminăasupre unor întrebări profunde privind Sfanta Treime” . Folosirea acestor raţionamente a condus spre sfarşitul sec. al XI lea la o nuoă cultură, un nou mod de a gandi. Ele au dus la :
● Respingerea religieri în favoarea filosofiei
● Respingerea monahismului în favoarea scolasticii
● Respingerea mănăstirilor în favoarea universităţilor
● Respingerea Evangheliei în favoarea scrierilor păgane
● Respingerea purtării de grijă faţă suflet în favoarea intelectului
● Respingerea harului caştigat prin asceză în favoarea învăţăturilor caştigate prin activitatea intelectuală
● Respingerea învăţăturii despre crearea lumii din Lumina Necreată în favoarea învăţăturii lipsite de har a lumii căzute.
Nelimitat este raţionalismul lipsit de har şi de Dumnezeu pe care s-a ridicat lumea modernă, cea cunoscută de la bomba atomică şi pană la IBM.
Prin acest raţionalism, înţelepciunea, care reprezintă armonia între cunoştinţă şi credinţă a fost înlocuită de ştiinţa fără Dumnezeu. Înţelepciunea Care a călătorit pe spatele manzului asinei, a fost înlocuită de „mandria vieţii”(1 In 2,16). Dar „nebunia” lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decat înţelepciunea oamenilor(1 Cor. 1,25). Fiindcă în , aceste raţionamente ale minţii căzute, mintea umană nu-L găseşte pe Dumnezeu ci psihologia, o reflecţie asupra propriei persoane, asupra impresiilor demonice spre care mintea înclină.. Teologia raţionalismului este doar o extensie psihologică a sinelui, un dumnezeu plăsmuit din imaginea căzută a sinelui. Astfel în Evul Mediu, concepţia occidentală L-a văzut pe Dumnzeu ca fiind sever, răzbunător, un baron feudal. În perioada Renaşterii, Michelangelo L-a descris senzual, divinitate carnală. Iluminismul secolului XVIII L-a înfăţişat ca fiind Raţiunea, expresie a deismului. Astăzi, după concepţia vestică, Dumnezeu nu există, şi aceasta pentru simplul fapt că El nu există în mintea omului modern. Aceasta nu înseamnă realitata non-existenţei Lui, ci înseamnă că omul modern occidental a reuşit ca după secole de efort să îl alunge pe Dumnezeu din mintea lui. Omnul se simte abandonat de Dumnezeu, dar aceasta se întamplă doar pentru că omul l-a abandonat pe Dumnezeu şi nu Dumnezeu pe om.
Raţionalismul a apărut la sfarşitul sec al VIII lea începand cu Carol cel mare şi a fost răspandit în sec al IX lea la Roma( care pană atunci l-a respins) de către papii germani. De aici înainte separarea dintre Biserica de Răsărit şi cea de Apus a fost va fi inevitabilă. Şi, din păcate, Răsăritul nu a acordat importanţă acestui fapt, în acel moment. Mai întai pentru că vestul avea aproximativ 10 milioane de locuitori, în timp ce doar Capitala Răsăritului, Constantinopolul, avea 1 milion de locuitori. De asemenea, doar o foarte mică parte a populaţiei din vest cunoştea ceva despre filosofie, clasificări, raţionalism. Doar o mică parte auziseră despre noua doctrină raţionalistă numită „filioque”. Răsăritul a avut o slabă apreciere a raţionalismului pe care Sf. Părinţi l-au prevăzut demult. Privit din Răsărit, evenimentul din 1054 a părut ca o altă revoltă barbară într-una din provinciile îndepărtate. Imediata alegerea unui papă roman ar fi rezolvat problema şi toate statele creştine, romanitatea, ar fi putut fi refacute. Cu toate că nu a fost înţeles la acel moment, evenimentul de la 1054 a fost începutul bătăliei finale dintre Ierusalim şi Babilon, dintre Creştini şi neo păgani. Ar fi transformat, impărăţiile tradiţionale, cu unitatea lor de Biserică, Monarhie şi naţiune, mai întai în tiranii feudale iar mai apoi într-un urbanism secularizat. Arhitectura romană creştină va lăsa cale liberă construcţiilor gothice, Cupola, preromană, exprimand Întruparea lui Dumnezeu pe Pămant, a lăsat cale liberă turlei gothice gata să străpungă cerul în căutarea lui Dumnezeu, de acum înainte nu pe pămant. Găsirea vicarului Său în Roma este o dovadă în acest sens.
În spatele acestor schimbări şi a anului 1054 se află punctul culminant al consecinţelor raţionalismului. Acesta a fost şi este sepecularea lui filioque. Filioque care afirmă că Sfantul Duh purcede de la Fiul ca şi de la Tatăl, prin aceasta închizand Sfantul Duh între Tatăl şi Fiul. Exprimat în termeni umani închide inima, receptorul harului între raţiune şi trup.Prin despărţirea omului de Dumnezeu pe această cale, îndepărtează Duhul Sfant de pamant, punandu-l acolo unde sunt turlele gothice, în cerul gol. Duhul Sfant a fost pus dincolo de posibilitatea de a-L atinge a omului. Aşadar omul a fost lipsit de har ca şi de principiul autorităţii şi unităţii care există în Biserică. Singura soluţie a fost înlocuirea Sf. Duh cu o instituţie umană.
Eroarea de a da toată puterea şi autoritatea unui singur individ este că toată lumea ar putea pretinde acest lucru. Exact aceasta s-a întampat în vest prin Reformă şi reformatori ca Luther,Calvin, Zwigli şi alţii. În termeni laici această diminuare a puterii a fost reflectată în regula maselor, democraţie,în termeni filosofici aceasta înseamnă venerarea omului, umanismul.
Umanismul este religia care afirmă că omul este măsura tuturor lucrurilor, că el este independent, autonom faţă de Dumnezeu.În loc să Îl preamărim pe Dumnezeu, noi îl preamărim pe om şi facultăţile lui intelectuale. Omul este pus în locul lui Dumnezeu., dar motivul nu este sursa adevărului , ci numai receptorii lui. Şi aceasta a fost mai exact eroarea ganditorilor care s-au strans la curtea lui Carol ce Mare. Totuşi un alt ganditor din sec al IX lea , Erigena, a scris:„Pentru cei care caută şi se luptă să descopere raţiunea tuturor lucrurilor, tote căile de a găsi o doctrină evlavioasă şi perfectă rezidă în ştiinţa şi disciplina filosofiei. Noi trebuie să primim învăţătura Părinţilor fiindcă prin ei trebuie să ne întărim argumentele în ochii celor care raţionează greşit şi astfel să cedeaze autorităţii şi nu raţiunii. Ratiunea adevărată, din momentul în care se slăbeşte stransoareanu are nevoie să fie întărităde autoritate. Motivul,aşa cum filosofii lui Carol cel Mare nu l-au înţeles , din cauza autoamăgirii minţii,nu est altul decat receptorul Adevărului Sursa Adevărului este spiritul adevărului, Sfantul Duh care purcede de la Tatăl potrivit Evangheliei. Dar raţionalismul, prin Filioque, a îndepărtat şi distanţat Duhul Adevărului fixandu-L între Tatăl şi Fiul .
Umanismul este condus de o forţă spirituală care îl duce spre încorporarea lui în omul căzut şi spre schimbarea lumii după propriile modele. Umanismul propovăduieşte venerarea şi glorificarea omului în starea lui căzută, în păcătoşenia lui. Omul a fost măgulit să gandească că în pofida căderii, în pofida păcatului şi a ratiunii întunecate, el poate raţiona corect. Venerarea omnului căzut este totuşi actuală ca şi venerarea păcatului. De aceea a fost capabil omul modern să îşi golească mintea şi inima de Dumne zeu. El apus păcatul în locul în care Dumnezeu nu îl poate suferi. Astfel,în mod absurd, el a devani ateu, agnostic, a dezvoltat dovezi ale harului, s-a închis în cercul lui egoist lipsit de Dumnezeu, în venerarea lui proprie. Şi se găseşte pe sine singur şi pierdut într-un univers lipsit de înţeles.
Umanismul batjocura demonilor faţă de omul căzut. Scriitorul rus Gorki scria:„Omul, al cărui nume are răsunet Acesta este hohotul de ras batjocoritor al diavolilor cand Stalin a exterminat 70 de milioane de fiinţe umane şi Hitler zeci de milioane totul în numele omului şi a umanismului”. Umanismul este rezultatul final al Schismei, al raţionalismului, dar este ş i începutul al altceva, taina Antihristului, care vine în locul lui Hristos şi împotriva lui. Dar Antihristul şi armata lui nu văd că au pierdut, pentru că ultimul cuvant în istorie va fi cuvantul lui Dumnezu, Vino, Doamne Iisuse!

Mănăstirea Sfânta Treime - Parepa

decembrie 02, 2014