Manastirea Parepa

Loading...

martie 23, 2009

Despre credinta si îndoiala

Predica la Duminica a IV-a a Sfîntului si Marelui Post ( a Sfîntului Ioan Scararul )
Iubiti credinciosi,
Sa întelegem ca alta este credinta tare, deplina, si alta este credinta îndoielnica si putina. Prin credinta dreapta si deplina omul poate, cu puterea lui Dumnezeu, sa faca minuni si sa dobîndeasca fericirea vremelnica si vesnica. Credinta deplina sau desavîrsita este credinta propovaduita de Biserica Ortodoxa si marturisita pe scurt în Simbolul Credintei (Crezul). Aceasta sfînta si dreapta credinta, împreuna cu lucrarea faptelor bune, cu scopul de a placea numai lui Dumnezeu, îi aduce omului mîntuirea sufletului (I Corinteni 10, 31).
Sa stiti, fratii mei, ca sînt multe feluri de credinte pe pamînt care nu aduc mîntuirea sufletului, ci si la piezare îl duc. Asa sînt credintele pagîne, credintele strîmbe ale celor care cred în vraji, în descîntece si în fermecatorii, în visuri si vedenii false si alte multe feluri de credinte straine de adevar care duc la pierzare pe cei înselati de ele. Numai credinta cea deplina si dreapta pe care o marturiseste si o propovaduieste Biserica Ortodoxa este mîntui-toare fiind întemeiata pe Sfînta Scriptura si Sfînta Traditie apostolica si patristica. Ea are temelie neclintita pe Hristos piatra cea din capul unghiului (Matei 21, 42).
Sfintii si dumnezeiestii Parinti, ca si Sfintii Apostoli au fost cei mai mari aparatori ai dreptei credinte la cele sapte Sinoade ecumenice si la cele locale. Prin învataturile lor scrise ne-au lasat luminate caile mîntuirii, care duc la Hristos numai dupa dreptarul credintei Ortodoxe. Cînd pe Sfîntul Vasile cel Mare îl îndemna guvernatorul Modest sa primeasca unirea cu erezia lui Arie, atunci marele ierarh i-a zis: "Nu! Biserica a primit învatatura sa de la Hristos Dumnezeu si aceasta învatatura eu sînt dator s-o apar chiar cu pretul vietii mele. De aceea nu voi îngadui sa se lase la o parte sau sa se schimbe vreun cuvînt, sau macar o silaba din aceasta dumnezeiasca predanie. Ci ca un paznic rînduit de Dumnezeu prin har voi sta aici credincios si neclintit la postul meu, chiar daca voi plati aceasta împotrivire cu viata mea. Eu nu voi înceta de a apara tezaurul cel nepretuit al credintei contra tuturor vatamaturilor ce vin de la necredinciosi si eretici. Adevarurile dreptei credinte au fost pastrate în totalitatea si curatia lor cu multe jertfe omenesti si cu mari valuri de sînge crestin".
Cînd milioane de oameni, barbati si femei, copii, tineri si batrîni, învatati si filosofi din primele veacuri ale crestinismului si-au dat viata pentru învatatura crestina, pentru a ne lasa mostenire curata în Iisus Hristos, nimeni dintre crestinii zilelor noastre n-are dreptul sa strice frumusetea si podoaba dreptei credinte, avînd în ea adevarul. Toti care vor face unele schimbari în cuvintele Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii nu vor avea parte de Hristos si nu vor mosteni împreuna cu sfintii Lui cereasca împaratie.
Credinta deplina si tare este cea care se lucreaza prin dragoste (Galateni 5, 6), adica cea care este urmata de fapte bune. Iar credinta care este lipsita de dragoste, adica de fapte bune, este zadarnica si nefolositoare. Aceasta ne-o arata Sfîntul Apostol Pavel zicînd: De as avea darul proorociei si orice stiinta si de as avea tota credinta încît sa pot muta si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sînt (I Corinteni 13, 2). Înca sa stim, fratilor, ca dreapta noastra credinta cea deplina si tare, care lucreaza prin fapte bune, trebuie sa fie statornica pîna la ultima noastra suflare. În aceasta privinta avem mii si milioane de pilde lasate noua de Sfintii lui Dumnezeu care L-au marturisit si, pentru dragostea Domnului si Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, si-au pus sufletele lor pentru Evanghelie, rabdînd pîna la moarte înfricosatoare chinuri. Pentru a adeveri acest lucru despre credinta cea statornica a Sfintilor lui Dumnezeu voi aduce cîteva exemple din viata Bisericii.
Primul exemplu de jertfa totala pentru mîntuirea lumii si pentru propovaduirea Sfintei Evanghelii pe pamînt a fost Însusi Domnul nostru Iisus Hristos. El ne-a descoperit adevarurile vesnice ale dreptei credinte. El ne-a învatat cum sa credem în adevaratul Dumnezeu cel închinat si marit în trei persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfînt. Hristos, Mîntuitorul lumii, ne-a descoperit ca Duhul Sfînt purcede de la Tatal si ni L-a trimis pe pamînt ca Mîngîietor si Domn al vietii. El a sfintit pe fecioara Maria prin întruparea Sa si ne-a încredintat-o tuturor ca Nascatoare de Dumnezeu si mama, zicîndu-i: Iata fiul tau! iar prin iubitul Sau ucenic Ioan Evanghelistul, caruia i-a spus: Iata mama ta! (Ioan 19, 26-27), ne-a facut fiii ei.
Dreapta credinta plina de Duh si de putere a avut dintre oameni cel mai mult Maica Domnului, cea dintîi rugatoare pentru noi toti înaintea Preasfintei Treimi. Ea a crezut în cuvintele Arhanghelului Gavriil si prin el a primit sa nasca cu trup pe Hristos, cînd a spus: Fie mie dupa cuvîntul tau! (Luca 1, 38).
Dar ce vom spune de marea credinta a Sfintilor Apostoli? Oare nu ei au semanat dreapta credinta si Evanghelia în toata lumea? Nu au strabatut ei Asia, Europa si Africa, vestind venirea Mîntuitorului în lume si apropierea Împaratiei Cerurilor? Nu au rabdat ei atîta prigonire si temnita si moarte martirica pentru Hristos si pentru Evanghelie? Nu au vindecat ei bolnavi si tot felul de suferinzi cu puterea credintei, chemînd numele lui Hristos? Nu au darîmat ei capistile idolesti si în locul lor au înaltat biserici crestine?
Astfel, ce vom vorbi de credinta plina de rîvna a lui Petru, caruia i-a spus Hristos: Amin zic tie, tu esti Petru si pe aceasta piatra voi întemeia Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18)? Oare nu a fost el rastignit pe cruce cu capul în jos pentru dragostea lui Hristos? Ce vom zice de credinta Apostolului Pavel, gura lui Hristos? Pe el l-a facut Mîntuitorul din tiran si persecutor, Apostol al neamurilor si martir. Deci, cum vom lauda credinta de foc a Sfîntului Pavel, dragostea lui pentru mîntuirea pagînilor si a evreilor, curajul si barbatia lui, întelepciunea lui si rabdarea lui, bataile, temnita si lanturile pe care le-a suferit el pentru Evanghelie, învrednicindu-se sa fie înaltat de Duhul Sfînt pîna la al treilea cer? Oare nu el a spus ca dupa plecarea mea vor intra între voi lupii rapitori - adica ereticii - , care nu vor cruta turma? (Fapte 20, 29).
Cine poate spune cu cîta dragoste si fierbinte credinta au slujit Apostolii pe Hristos si Evanghelia Lui? Sau cine stie cîte batai si torturi si lanturi au patimit pentru Hristos Sfintii Mucenici? Caci cu cît îi chinuiau pagînii mai mult, ei mai tari se faceau în credinta si primeau cu bucurie sa moara pentru Iisus, decît sa se lepede de El. Cine stie dintre muritori numarul si numele tuturor sfintilor lui Dumnezeu? Sau cine poate lauda dupa vrednicie credinta lor, dragostea lor, smerenia lor, barbatia lor si sfintenia cu care au trait ei Evanghelia si au împlinit poruncile lui Dumnezeu? Oare ei credeau în Hristos numai cu buzele sau pentru rasplata? Sau slujeau Biserica pentru ranguri? Sau marturiseau Evanghelia învierii pentru bani si daruri?
Nu, niciodata. Sau se temeau de oameni mai mult decît de Dumnezeu? Sau se certau pentru întîietate? Sau se pîrau unii pe altii, sau urmareau averi si scopuri pamîntesti în Biserica? Sau se îndoiau în credinta si schimbau dupa plac si dupa mintea lor învatatura Evangheliei, cum fac sectele de azi? Nu. Ci credinta lor dreapta si statornica în Dumnezeu era tare ca fierul; fetele si inimile lor straluceau de lumina Duhului, ca facliile pentru sfintenia vietii lor; mîinile lor nu oboseau sa dea milostenie, picioarele lor nu conteneau sa alerge la biserici si la vestirea Evangheliei; gurile lor nu încetau sa se roage lui Dumnezeu, iar sufletele lor albe ca zapada asteptau cu bucurie dezlegarea de trup si unirea în cer cu Hristos.
Aceeasi credinta tare pîna la jertfa si viata îngereasca au dus pe pamînt toti sfintii si Cuviosii Parinti ai Bisericii Ortodoxe. Ei cu rugaciunea si credinta lor faceau multe minuni, cu lacrimile lor sfinteau pustiul si manastirile, cu inima lor odihneau pe Dumnezeu, iar cu întelepciunea si sfaturile lor scriau carti de folos, aparau dreapta credinta în lume, combateau pe eretici si izgoneau pe diavoli dintre oameni. De aceea sînt trecuti ca sfinti în calendar si le cerem ajutorul.
Ce putem spune de parintii si înaintasii nostri care au pastrat cu atîta sfintenie si tarie credinta ortodoxa pe pamîntul tarii noastre? Sa amintim de marele domn al Moldovei Stefan cel Mare, care a aparat ortodoxia aproape o jumatate de secol si a înaltat 48 de biserici si mînastiri. Sa pomenim si pe domnul martir Constantin Brîncoveanu, cu cei patru copii ai sai, care si-au varsat sîngele pentru Hristos departe de tara. Sa amintim si pe ierarhii marturisitori si aparatori ai dreptei credinte din Transilvania, si pe sihastrii si cuviosii sfinti care s-au nevoit în Carpati, în padurile si mînastirile noastre.
Nu putem uita nici pe bunii nostri parinti si tarani credinciosi de la sate. Oare cîti erau mai credinciosi decît ei? Cine se ruga mai cu credinta si cu lacrimi ca ei, taranii si mamele noastre blînde si evlavioase de prin sate?
Toate acestea le-am spus, fratii mei, ca sa ne dam seama ca si în tara noastra credinta în Dumnezeu a avut dintotdeauna barbati sfinti, traitori adevarati în Hristos si aparatori ai credintei curate împotriva tuturor sectelor si a celor îndoielnici si slabi în credinta.
Iubiti credinciosi,
Împotriva credintei adevarate si puternice în Dumnezeu, de-a lungul celor doua mii de ani de crestinism, s-au ridicat tot felul de obstacole, ispite si neghine, cum le numeste Iisus Hristos în pildele Sale. Si care au fost acestea? La începutul crestinismului s-au ridicat crestini iudaizanti, care voiau sa amestece credinta curata în Hristos cu practicile religioase ale Legii Vechi. Apoi s-au ridicat împotriva credintei propovaduite de Mîntuitorul si de Apostoli, împarati pagîni romani, care prin grele persecutii sîngeroase cautau sa-i întoarca pe crestini din nou la idolatrie.
Din secolul IV diavolul a ridicat împotriva credintei apostolice tot felul de eresuri, secte si curente filosofice pagîne, ca arianismul, nestorianismul, monofizismul, monotelismul, iconoclasmul, gnosticismul, maniheismul, montanismul si multe altele. Mai tîrziu s-au ridicat reformistii luterani, calvinii, husitii si sectele mai noi din zilele noastre. Toate acestea au urmarit slabirea dreptei credinte si convertirea ortodocsilor la eresul lor. Unii au reusit mai mult, altii mai putin în scopul lor prozelitist, diabolic, de farîmitare a Bisericii lui Hristos, iar altii au disparut fara urme.
Corabia Bisericii lui Hristos merge mai departe pe marea vietii dar diavolul nu înceteaza s-o atace cu noi si noi arme si ispite. Cea mai puternica arma, dupa secte, este necredinta în Dumnezeu care, luînd locul pagînismului, încearca sa slabeasca credinta tare si curata în Dumnezeu. Însa jertfa pastorilor devotati ai Bisericii, scrierile Sfintilor Parinti si rugaciunile calugarilor si ale credinciosilor au slabit atacul necredinciosilor.
Atunci diavolul a inventat o noua arma împotriva credintei vii, lucratoare în Hristos, anume, îndoiala. Crestinii îndoielnici sînt din ce în ce mai numerosi. Ei cred în Dumnezeu, dar se îndoiesc si de viata vesnica, si de puterea rugaciunii, si de harul Lui. Se roaga, dar cu îndoiala, cum s-a rugat si tatal copilului bolnav din Evanghelia de astazi. Crestinii îndoielnici merg la biserica numai cînd sînt bolnavi, cînd au dusmani, necazuri, sau examene. În rest, spun ca n-au timp, ca se pot ruga si acasa sau ca se roaga preotii pentru ei. Acestia se îndoiesc si de viata vesnica, si de puterea rugaciunii, si de harul preotiei, si de sfintenia Sfintei Împartasanii. Duhul îndoielii este un diavol cumplit care chinuie pe multi credinciosi si îi arunca în deznadejde, în gînduri negre, în secte, în sinucidere. Caci si crestinii care se duc la secte, tot din cauza îndoielii în credinta o fac. De aceea îndoielnicii si sectantii sînt mereu tulburati, îngîndurati, gata oricînd de cearta si chiar de razbunare.
O imagine clara a îndoielii noastre în credinta o prezinta Evanghelia de astazi. Un tata si-a adus copilul bolnav de epilepsie sa-l vindece Hristos. Mai întîi a cerut sa-l vindece ucenicii Sai dar n-au putut. Apoi cazînd la picioarele lui Hristos, I-a spus durerea si L-a rugat sa-i vindece copilul. Dar Mîntuitorul întîrzia sa faca minunea. De ce? Din cauza necredintei tatalui copilului. Ca iata cum se ruga: "Doamne, de poti ceva, ajuta-ne noua, fiindu-Ti mila de noi!" Atunci Hristos i-a raspuns: De poti crede, toate sînt cu putinta celui credincios . Tatal copilului, apasat de boala fiului sau, a strigat cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele! (Marcu 9, 22-24). Atunci îndata Hristos a izgonit duhul rau din copil si l-a vindecat.
Oare cîti dintre crestinii nostri nu cîrtesc înaintea lui Dumnezeu cînd sînt în suferinta si necaz? Cîti nu vin la biserica si se roaga mai mult din interese pamîntesti, zicînd cam aceleasi cuvinte îndoielnice: "Doamne, daca esti bun, ajuta-mi! Doamne, daca m-ai iertat, miluieste-ma! Doamne, daca poti si vrei, vindeca-ma si pedepseste pe vrajmasii mei!" Or, aceasta nu este rugaciune primita de Dumnezeu!
Iubiti credinciosi,
Daca vrem sa ne mîntuim si sa fim miluiti de Hristos, sa avem credinta tare, vie, curata, statornica. Altfel nu ne aude repede Dumnezeu. Sau ne raspunde ca omului din Evanghelia de azi: De poti crede, toate sînt cu putinta celui credincios! Sa avem credinta puternica si toate le vom dobîndi.
Îndoiala în credinta a adus lumea aici, la marginea prapastiei. Îndoiala în credinta a creat atîtea secte si a adus dezbinarea în Biserica, în familie si peste tot. Cum ne putem întari în credinta ca sa scapam de îndoiala si de cumplitele ei urmari? Numai prin rugaciune si post, prin deasa spovedanie si împartasire si prin citirea cartilor sfinte. Caci asa a raspuns Mîntuitorul ucenicilor Sai care L-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut sa-l scoatem? Pentru putina voastra credinta (Matei 17, 19-20). Acest neam de diavoli cu nimic nu poate fi scos, fara numai cu rugaciune si cu post! (Marcu 9, 28-29).
Vedeti ce ne raspunde Hristos? Vedeti puterea rugaciunii ajutata de post? Vedeti puterea postului ajutat de rugaciune? În zadar unii vorbesc de rau postul. În zadar altii se roaga, daca nu vor sa posteasca. Uniti rugaciunea cu postul, mergeti regulat la Sfînta Liturghie, spovediti-va curat, mai ales acum în Sfîntul si Marele Post. Împacati-va, ajutati-va în greutatile vietii si cresteti-va copiii în credinta si frica de Dumnezeu, ca sa nu fie robiti de diavolul prin pacatele tineretii. Doar vedeti cîti parinti sufera pentru copiii lor bolnavi, neascultatori si rai.
De ne vom ruga cu credinta si cu post, vom dobîndi cererile noastre si vom putea rosti cu folos rugaciunea omului din Evanghelia de astazi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele! Amin

Niciun comentariu: