iulie 18, 2012

Paraclisul Mănăstirii Parepa a primit veşmântul cel nou al harului : Sfinţirea Paraclisului „Sfântul Nectarie din Eghina“ Cristian Bostan





































































































































Sute de credincioşi au venit ieri la sfânta Mănăstire Parepa din comuna Colceag, judeţul Prahova, pentru a putea participa la slujba de sfinţire a paraclisului de iarnă din incinta mănăstirii, săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Noul lăcaş de cult a primit hramul "Sfântul Nectarie din Eghina".
După slujba de târnosire, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica mare a mănăstirii, cu hramul "Sfânta Treime", înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Deşi soarele nu a fost deloc îndurător, temperaturile de afară ajungând la valori greu de suportat, oamenii au venit în număr mare la slujbă şi au aşteptat în linişte pentru a putea trece prin altarul lăcaşului abia târnosit.
"În paraclisul care a fost târnosit astăzi săvârşim toate slujbele din perioada iernii. Fiind un spaţiu mai mic, ne este mai uşor să îl încălzim, până vom reuşi să încălzim şi biserica mare. Paraclisul a fost construit în 2002 şi pictat în anii următori. Cu ocazia sfinţirii am oferit tuturor pelerinilor hrană caldă şi încercăm mereu să îi ajutăm pe cei nevoiaşi care sunt apropiaţi ai mănăstirii cu materiale, alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte", ne-a declarat maica stareţă Evghenia Dima.
Un sistem de încălzire modern şi ecologic
La finalul Sfintei Liturghii, pentru ajutorul dat la organizarea spaţiului verde din jurul bisericii şi pentru asigurarea încălzirii construcţiilor mănăstirii cu un sistem modern şi ecologic, PS Varsanufie Prahoveanul a acordat, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, domnului Constantin-Florin Purghel, de la societatea comercială PECFEF Tehnica din Ploieşti, Diploma de onoare cu chipul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. "Ne rugăm ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cei care au ajutat la construirea şi amenajarea acestui aşezământ", a spus Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul.
Printre cei prezenţi la deosebitul eveniment s-a numărat şi doamna Jadranka Šturm Kocjan, ambasadorul Republicii Slovenia. "Am vrut foarte mult să vizitez această mănăstire şi să cunosc oamenii din această localitate şi de asemenea să sprijin societatea Gorenje, care a dat acestui aşezământ monahal un sistem de încălzire deosebit, pentru că este una din cele mai importante societăţi slovene care activează în România. De asemenea, este o plăcere şi o onoare pentru mine să sprijin această iniţiativă unică de a ajuta această mănăstire românească", a spus ambasadorul Jadranka Šturm Kocjan.
Noua pompă de căldură instalată cu sprijinul celor doi inimoşi ctitori are avantajul de a funcţiona cu un consum de energie foarte redus. "Toate instalaţiile sanitare din cele două imobile ale mănăstirii sunt aprovizionate de această instalaţie. Faţă de celelalte instalaţii tradiţionale de încălzire, această pompă de căldură permite o economie de 75%. Pentru că am avut o legătură personală cu această mănăstire şi văzând condiţiile grele în care stau maicile aici, am vrut să le ajut în acest fel", a declarat directorul Florin Purghel.


La Parepa, istoria s-a scris cu osteneală

Răsună crugul cerului de o smerită rugăciune. La Parepa, de cântarea maicilor, parcă toată natura se pleacă, căutând să se aşeze sub acoperământul protector al sfinţilor ce veghează acolo. Nu căuta privelişti dacă te îndrepţi spre Parepa! Aici, frumuseţea s-a aciuat în mănăstire şi creşte, ca un prunc, înfăşurată în scutecele nevoinţei.
Dacă te poartă paşii până în acest loc, nu poţi să nu dai crezare cântării care spune: "O, preafrumoasă pustie"... Câmpul e gol şi pare nesfârşit, încât cu greu poţi să-ţi lipeşti ochii de ceva, iar cerul pare că vrea să te înghită în imensitatea lui.
Ajungi la mănăstire trecând prin satul nevoiaş, presărat de căscioare din chirpici şi nuiele. La marginea aşezării, lângă lacul care îi poartă numele, se înalţă triumfătoare, ca o jertfă bine-primită, turlele măreţe ale bisericii mari. Sămânţa lăcaşului de rugăciune s-a prins cu multe decenii în urmă, dar, pentru motive doar de glie ştiute, istoria n-a voit să se prindă defel de numele satului acesta uitat de lume.
"Biserica a fost construită din dorinţa localnicilor de a avea un loc de pomenire pentru cei care au murit în multele bătălii duse pe aceste meleaguri, lucru dovedit şi de toponimele care s-au păstrat în memoria localnicilor, bunăoară Valea Războiului, care este localizată lângă vatra satului şi chiar numele satului Parepa-Ruşani, care ar veni, se pare, de la expresia "parapetul ruşilor"", ne-a spus maica stareţă Evghenia Dima, cu vocea ei sfioasă, aproape şoptită.
Zidirea bisericii a început în 1941, dar izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a oprit iniţiativa constructorilor, stropind temelia lăcaşului cu sânge de eroi ai neamului nostru. În 1946 s-a încercat reluarea construcţiilor, dar regimul comunist a interzis orice lucrare. Zidurile lăcaşului se înălţau, la vremea aceea, până la nivelul ferestrelor.
Şapte maici şi şapte Sfinte Laude
Şi au trecut ani peste ani, aşezându-se rânduri de colb peste colb pe zidurile ridicate cu multe rugăciuni şi sudoare. Abia după 1990 s-au reluat lucrările. S-a păstrat amplasamentul iniţial, dar s-a lărgit fundaţia, iar în 1997 biserica era gata. În 2002, lăcaşul de rugăciune a devenit schit de sine stătător. Atunci au venit aici maica Eupraxia Neacşu, care este acum stareţa Mănăstirii Ghighiu, alături de o altă maică, tot de la Ghighiu. Ele au pornit viaţa de obşte aici, la Parepa. Un an mai târziu, schitul a căpătat statutul de mănăstire.
Stareţa de acum, maica Evghenia, ne vorbeşte cu atâta emoţie, încât cuvintele ei se pierd în poveste: "A fost foarte greu la început. Nu exista corpul de chilii, nu exista zidul împrejmuitor… Povesteau maicile că era doar biserica, plină de moloz şi materiale de construcţii împrăştiate peste tot în curte. Primele maici de aici au fost nevoite să stea în casele unor săteni până au reuşit să pună la punct construcţia câtorva chilii. Începutul a fost foarte greu, dar încet-încet s-au aşezat lucrurile.
Acum suntem şapte maici la Parepa şi un părinte duhovnic. Este o obşte cu maici tinere, iar ce ne bucură este faptul că fiecare dintre ele a pus început vieţii monahale în mănăstirea noastră. Zi de zi, în primul rând, punem accentul pe săvârşirea celor Şapte Laude, după tipic, iar Sfânta Liturghie se săvârşeşte la noi de patru ori pe săptămână şi, desigur, în toate sărbătorile. Asta a fost marea noastră dorinţă, a maicilor de aici, să nu întrerupem deloc această rânduială a slujbelor, chiar dacă nu e mereu uşor, mai ales pentru o mănăstire care încă este în curs de amenajare, pentru că ceea ce dă viaţă unei biserici sunt slujbele săvârşite în ea. Apoi, fiecare dintre noi ne vedem de ascultările obişnuite din fiecare mănăstire. Fiecare dintre maici se osteneşte, prin rotaţie, fie la biserică, fie la bucătărie, fie la gospodăria anexă".
Dincolo de zidul mănăstirii, umila şperlă ce acoperă drumul se preschimbă. Totul e gătit ca de sărbătoare, aleile şi iarba de un verde crud par podoabe pentru biserica ce împărăţeşte în mijlocul curţii, ca o mireasă de crai. În spate, vezi şi grădina unde maicile îşi duc o bucată din trudă. Lângă, livada cu fructe ce aşteaptă să se rumenească şi o fântână despre care oamenii sunt convinşi că are apă tămăduitoare. S-au continuat apoi lucrările la celelalte clădiri. N-au avut maicile bani, dar au apărut mereu credincioşi care au ajutat. Sătenii, deşi s-au arătat binevoitori, n-au putut face mai nimic, şi lor le este greu, dar au venit mereu alţi ctitori care au pus mână de la mână. "Atunci când noi le-am cerut sprijinul, ei au venit să ne ajute cu munca fizică, cu tot ce s-a putut. Materialele de construcţii le-am luat pe datorie şi le-am achitat puţin câte puţin, pentru că posibilităţi financiare atât de mari noi nu avem, mai ales că mănăstirea se află la început şi nu vin foarte mulţi oameni la Parepa. Totuşi, vedem de la an la an că, mai ales la sărbătorile mai importante, când sărbătorim unul din hramurile bisericii mari, "Sfânta Treime" sau "Izvorul Tămăduirii", şi la hramul paraclisului, "Sfântul Nectarie Taumaturgul", tot mai mulţi oameni se adună, căutând aici o oază de linişte în care să se retragă."
Înainte de plecare, ne luăm la revedere de la smerita şi frumoasa mănăstire şi încercăm fără succes să trecem cu gândul mai departe de sătucul pârjolit. Maica stareţă ne mai opreşte însă un minut şi ne aduce la inimă tot ce poate nu am fi observat. "Noi nu avem atât de multe date istorice de înşiruit, dar istoria unei mănăstiri se scrie poate nu atât de mult din date, cât mai ales din osteneala aceasta de zi cu zi a celor care vieţuiesc, din rugăciunea împletită cu lacrimi şi din bucuriile şi tristeţile care sunt îngemănate în viaţa de mănăstire, toate alcătuind cu adevărat istoria unei obşti care se străduieşte din toate puterile să păstreze, aşa cum poate ea, moştenirea pe care ne-au lăsat-o Sfinţii Părinţi, comoara credinţei noastre. Acesta este scopul nostru în orice loc şi în orice timp."
Cum se ajunge la Mănăstirea Parepa
Mănăstirea Parepa este amplasată în satul cu acelaşi nume, în comuna Colceag, din judeţul Prahova, într-o zonă în care dealurile subcarpatice se pierd în Câmpia Română. Practic, mănăstirea este localizată la jumătatea distanţei dintre oraşele Ploieşti şi Urziceni, la 30 de kilometri distanţă de ambele. De asemenea, se mai poate ajunge la Parepa dinspre Buzău, trecând prin Mizil, Inoteşti, Colceag şi Parepa-Ruşani. Călătorii care pornesc din Ploieşti trebuie să meargă 23 km pe DN 1B, spre est, până la Albeşti-Paleologu, apoi DN 1D, 12 km spre sud-est, ramificaţie spre nord-est, DJ 102N, 3,5 km până la Parepa-Ruşani. Din Urziceni se merge 30 km pe DN 1D spre nord-vest, ramificaţie nord-est, pe DJ 102N, 3,5 km până la Parepa-Ruşani.

Gorenje a dotat Manastirea Parepa cu panouri solare si pompa de caldura


Gorenje Romania, impreuna cu partenerul sau Pecef Tehnica,  a donat Manastirii Sfanta Treime Parepa, din judetul Prahova, echipamente ce utilizeaza tehnologii ecologice. Astfel, locasul de cult a fost dotat cu o pompa de caldura ce utilizeaza apa geotermala si panouri solare. Inacest fel, chiliile in care locuiesc maicutele si spatiile de cazare pentru pelerini vor fi alimentate eco. Se estimeaza ca factura manastirii pentru energie se va reduce de trei ori dupa aceasta investitie.
“Comparativ cu alte sisteme de incalzire, pompele de caldura sunt foarte economice, deoarece utilizeaza de trei ori mai putina energie primara decat, de exemplu, arzatoarele pe gaz sau petrol. Prin aceasta donatie ne-am propus sa micsoram costurile manastirii intr-o masura semnificativa si sa asiguram o utilizare foarte usoara a instrumentelor de incalzire si apa calda menajera”, a declarat Florin Purghel, Director General al Pecef Tehnica.
Prin aceasta donatie Gorenje a marcat intrarea pe piata autohtona a pompelor de caldura, cu trei tipuri de echipamente. Cele aer-apa folosesc energia stocata in aerul din jurul nostru si functioneaza eficient chiar si la temperaturi de pana la -20°C, pompele sol-apa folosesc energia acumulata in pamant, iar pompele de caldura apa-apa folosesc energia apei subterane 
Aceste tehnologii inovatoare constituie o alternativa ecologica de producere de caldura si apa calda si vor fi tot mai atractive pentru romanii interesati de economisirea de energie. Introducerea pompelor de caldura in oferta Gorenje Romania reprezinta o oportunitate pentru consumatorii care se indreapta catre sistemele ecologice”, a declaratTone Prislan, Directorul General al Gorenje Romania.
Pentru comercializarea acestei game de produse, Gorenje tinteste romanii care isi doresc sa aiba consumuri de energie reduse, dar si pe cei care au in vedere construirea unei case si sunt interesati de tehnologiile verzi.
Prima manastire din tara dotata cu sisteme ecologice de incalzire solara



Prima manastire din tara dotata cu sisteme ecologice de incalzire solara
Manastirea “Sfanta Treime” din localitatea prahoveana Parepa este primul lacas de cult din care foloseste pompe de caldura cu energie geotermala, gratie unei realizate de catre importatorul si distribuitorul de produse electrocasnice Gorenje Romania si de catre firma Pecef Tehnica. Pompele pot fi utilizate pentru producerea de menajera si pentru incalzire. Comparativ cu alte sisteme de incalzire, aceste produse sunt considerate foarte economice, deoarece utilizeaza de trei ori mai putina energie primara decat, de exemplu, arzatoarele pe gaz sau petrol, au anuntat reprezentantii celor doua firme partenere. “Prin aceasta actiune ne-am propus sa micsoram costurile manastirii intr-o masura semnificativa si sa asiguram o utilizare foarte usoara a instrumentelor de incalzire si  menajera”, a declarat Florin Purghel, directorul general al Pecef Tehnica.
“Aceste tehnologii inovatoare constituie o alternativa ecologica de producere de caldura si apa calda si vor fi tot mai atractive pentru romanii interesati de economisirea de energie. Astfel, introducerea pompelor de caldura in oferta Gorenje Romania reprezinta o oportunitate pentru consumatorii care se indreapta catre sistemele ecologice”, a declarat Tone Prislan, directorul general al Gorenje Romania.
Donatia realizata la Manastirea “Sfanta Treime” Parepa nu include doar pompe de caldura, ci si  si toate finisarile aferente acesteia.
Firma slovena a introdus pe piata romaneasca trei tipuri de pompe de caldura, cu preturi cuprinse intre 5.000 si 10.000 euro: cele -apa folosesc energia stocata in  si functioneaza eficient chiar si la temperaturi de pana la minus 20°C, pompele sol-apa folosesc energia acumulata in pamant, iar pompele de caldura apa-apa folosesc energia apei subterane.


 

Sute de credincioşi au venit în Duminica a VI-a după Rusalii -15 iulie 2012 - la Mănăstirea Parepa din comuna Colceag, judeţul Prahova, pentru a putea participa la slujba de sfinţire a paraclisului de iarnă din incinta mănăstirii. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, noul lăcaş de cult primind hramul „Sfântul Nectarie din Eghina”.

După slujba de târnosire, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. 

„În paraclisul care a fost târnosit astăzi săvârşim toate slujbele din perioada iernii. Fiind un spaţiu mai mic, ne este mai uşor să îl încălzim, până vom reuşi să încălzim şi biserica mare. Paraclisul a fost construit în 2002 şi pictat în anii următori. Cu ocazia sfinţirii am oferit tuturor pelerinilor hrană caldă şi încercăm mereu să îi ajutăm pe cei nevoiaşi care sunt apropiaţi ai mănăstirii cu materiale, alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte”, a declarat pentru Ziarul Lumina maica stareţă Evghenia Dima.

Un sistem de încălzire modern şi ecologic

La finalul Sfintei Liturghii, pentru ajutorul dat la organizarea spaţiului verde din jurul bisericii şi pentru asigurarea încălzirii construcţiilor mănăstirii cu un sistem modern şi ecologic, PS Varsanufie Prahoveanul a acordat, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, domnului Constantin-Florin Purghel, de la societatea comercială PECFEF Tehnica din Ploieşti, Diploma de onoare cu chipul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

„Ne rugăm ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cei care au ajutat la construirea şi amenajarea acestui aşezământ”, a spus Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul.

Printre cei prezenţi la deosebitul eveniment s-a numărat şi doamna Jadranka Šturm Kocjan, ambasadorul Republicii Slovenia. 

„Am vrut foarte mult să vizitez această mănăstire şi să cunosc oamenii din această localitate şi de asemenea să sprijin societatea Gorenje, care a dat acestui aşezământ monahal un sistem de încălzire deosebit, pentru că este una din cele mai importante societăţi slovene care activează în România. De asemenea, este o plăcere şi o onoare pentru mine să sprijin această iniţiativă unică de a ajuta această mănăstire românească”, a spus ambasadorul Jadranka Šturm Kocjan. 

Noua pompa de căldură instalată cu sprijinul celor doi inimoşi ctitori are avantajul de a funcţiona cu un consum de energie foarte redus. 

„Toate instalaţiile sanitare din cele două imobile ale mănăstirii sunt aprovizionate de această instalaţie. Faţă de celelalte instalaţii tradiţionale de încălzire, această pompă de căldură permite o economie de 75%. Pentru că am avut o legătură personală cu această mănăstire şi văzând condiţiile grele în care stau maicile aici, am vrut să le ajut în acest fel”, a declarat directorul Florin Purghel.